Drumetii in Macin

Home « Turism « Trasee
Cu cele peste 3.450 de specii de flora si fauna, dar si cu suprafete importante de vegetatie stepica, Parcul National Muntii Macinului, declarat Rezervatie a Biosferei in anul 1998, este singura zona din Uniunea Europeana unde ecosistemele specifice stepei se intalnesc alaturi de paduri submetiraneene si balcanice. Ii vedem din departare, peste Dunare, uneori in ceata misterioasa, alteori ca-n palma, ne-am obisnuit cu ei sa ne fie alaturi, dar putini dintre noi au mers sa-i vada de-aproape (cel mult din fuga masinii spre mare). Dobrogea a fost dintotdeauna un 'žmelting pot', daca-mi permiteti barbarismul, iar asta se vede nu doar in multitudinea de cetati, ci si in cea de manastiri/biserici din judetul Tulcea. Padurile sunt constituite din amestecuri de specii de foioase, inspre nord fiind dominant gorunul, iar in sud stejarul brumariu si stejarul pufos.
Potentialul natural de care dispune in prezent, face Parcul National Muntii Macinului accesibil unei game largi de turisti interesati de drumetii in natura, peisaje, flora, fauna caracteristice parcului, studii si documentare. In localitatea Niculitel, amplasata pe drumul spre Valea Teilor, bisericuta solitara, este unul din cele mai vechi lacasuri de cult din tara noastra. Ajuns aici, ai doua posibilitati: sa vizitezi manastirea sau sa mai mergi inca 100 m prin padure (in aceeasi directie) si sa te racoresti cu apa din Izvorul Tamduirii. Parcul National Muntii Macin este singura zona din Europa in care se intrepatrund caracteristicile de clima, fauna si flora ale stepei pontico-balcanice, padurilor submediteraneene, elementelor asiatice si central europene.
Cu barca, dupa ce lasasem vaporasul ancorat, trecuram pe supt bolta verde si intraram intr- gârla a Dunarii vechi. Ruinele de pe popina Bisericuţa-Garvăn au fost semnalate încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Crama lui Terente suna parca mai tentant, e pivnita in adevaratul sens al cuvintului, adinca, fiindca doar asa e vinul bun, si, in plus, poarta numele misteriosului bandit Terente - Regele Baltilor, dar si oroarea si visul secret al domnitelor.Acum,ca ai ajuns in Macin,urca la eoliana si odihneste-ti privirea pe Muntii Macinului si pe batrana Dunare.
Macinul produce vinuri de consum cuent(ordinare), asemanatoare celor din Galati si Braila!!!! Teritoriul parcului reprezinta singura zona din Europa in care pot fi intalnite laolalta ecosisteme caracteristice stepei pontico-balcanice si padurilor submediteraneene sau balcanice. Cel mai inalt punct este Varful Tutuiatu care are inaltime de 467 de metri si care este culmea intregului podis dobrogean. Veti intilni aici si sacalii, mult mai mici decit lupii si mai putin periculosi.
Daca tot sunteti in zona, precis veti vrea sa ajungeti la Celic Dere, Cocos, Saon si chiar Telita (construita acum un secol, aflata in prezent in ruina si una dintre rarele constructii bisericesti de la noi cu inspiratie din arhitectura moscovita). 
 
sursa foto: pinterest
Publicat in: aprilie 2017
Inapoi la categoria «« Turism

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement