Urâte, dar delicioase (foto)

Home « Turism « Retete

Luxul nu ține doar de aspect, ci și de gust! Ne-o demonstrează bucătarii lumii, care pot transforma cei mai urâți pești de pe planetă, în delicatese culinare! Monștrii subacvatici, pești otrăvitori și larve purtătoare de boli... Toate acestea ajung pe mesele celor mai pretențioase restaurante, pe post de delicatese culinare globale!

Nu este o minciună sau o strategie de marketing, ci preparatele sunt cu adevărat speciale, fiind verificate de inspectorii și medicii sanitari înainte de a ajunge pe mesele clientelei de lux. Curioși care sunt acele specii de pești atât de savuroase, încât să te facă să riști? Priviți și „bucurați-vă”!

Axolotl

Cunoscut și ca peștele „Alien”, peștele oferă o imagine înfricoșătoare! Este o specie de pește din mexic, care poate merge, pentru că se bucură de picioare! Iar pe lângă această minunăție, se poate mândri cu o piele rozalie, ca de bebeluș, și o freză colorată ca cele alor păpușilor mupetz. Peștele a fost instituit cel mai apreciat preparat culinar, dar acum este interzis, peștele intrând pe lista animalelor marine pe cale de dispariție.

Fugu

Un pește otrăvitor, servit adesea la restaurantele de lux din Japonia! Peștele este, poate, cel mai faimos preparat japonez, care însă poate ucide un om în doar câteva secunde... dacă nu e gătit corespunzător!Fugu trăiește în apele râului Yangtze și se află în topul celor trei cei mai delicioși pești din lume. Deși există mai mult de douăzeci de specii de Fugu în Japonia, cele mai multe dintre ele nu sunt considerate comestibile. Unele specii sunt complet otrăvitoare, iaraltele sunt prea mici pentru a putea fi gătite.

Peștele Pion portocaliu

Creaturile din adâncuri sunt tot mai intens vânate de pescari. Iar peștele Pion Portocaliu este pe cât de urât, pe atât de savuros, spun marea majoritate a „testanților”. Acest pește este jupuit de viu înainte de preparare, fiind una dintre cele mai cunoscute tehnici ale bucătarilor. Este o specie de pește rară, pe cale de dispariție! Este apreciat pentru proprietățile sale antiaging.

Monkfish

Sau monstrul din adâncuri, este cea mai apreciată specie de pește în bucătăriile japoneze. Specia este cunoscută și ca Peștele Cap, datorită formei lui deformate! În Franța, comercializarea speciei în supermarketuri a fost interzisă! Motivul: îi speria pe clienți! Cu toate acestea, este cea mai căutată în restaurantele pescărești. Este sărac în grăsimi și poate fi comparat la gust cu un homar, având o textură similară cu a acestuia.

Toate aceste specii marine, sunt preparate fie pe grătar, fie în cuptor, așezonate cu legume sau sosuri speciale, ale fiecărei culturi. Marea majoritate dintre ele, precum Fugu și Peștele Pion, pot fi savurate doar la restaurantele cu renume din lume, ele fiind preparate de bucătari cu diplomă specială în a găti aceste specii. Așa că, pentru siguranța proprie, nu încercați așa ceva decât dacă vă aflați în unul dintre aceste localuri

Gina Rotaru

Foto: bbc.co.uk

Publicat in: decembrie 2012
Etichete pentru acest articol: mancare peste, pescuit, peste, retete peste
Inapoi la categoria «« Turism

Galerie Foto

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement