Victoria Falls, cea mai mare cascada din lume

Home « Turism « Inedit

Cascada Victoria este una dintre cele mai spectaculoase atracţii din Africa şi una dintre cele mai neobişnuite cascade din lume. Aceasta este creată de râul Zambezi, care se varsă brusc într-o prăpastie de 100 de metri adâncime. În acelaşi timp, Victoria este singura cascadă din lume care are peste un kilometru lăţime şi peste o sută de metri adâncime.

Aici, chiar şi ţipetele pot fi auzite de la 40 km distanţă, în timp ce valuri de ceaţă de apă se ridică la 400 de metri deasupra cascadei, vizibile de la o distanţă de 50 de kilometri.

Cascada Falls a fost descoperită în anul 1855, de către David Livingstone, medic britanic şi misionar, care a numit-o în onoarea reginei Victoria. Livingstone a fost primul european care a putut traversa întreg "continentul negru" de la sud la nord, datorită expediţiilor sale, cu scopul de a aduce creştinismul în Africa. Această călătorie s-a dovedit a fi una fructuoasă, deoarece a descoperit ceea ce localnicii numeau "Mosi-oa-Tunya" ("fumul cu tunete").

Cu toate acestea, expeditorul scoţian nu a fost foarte fericit de descoperirea sa. Pentru Livingstone, acest “zid” de apă era doar un obstacol care i-a împiedicat pe creştini să ajungă la triburile din adâncurile Africii.

Pentru o lungă perioadă de timp, cascada a rămas practic fără niciun vizitator, până la construirea căii ferate în 1905. În prezent, această minunăţie a naturii este inclusă în Patrimoniul Mondial de către UNESCO.

Interesant este că turiştii vin în număr mare în sezonul uscat, care durează din septembrie până în decembrie, când nivelul apei scade atât de mult, încât se poate merge prin cea mai mare parte a cascadei.

De asemenea, turiştii vin să vadă şi bazinul natural, de aproximativ 10 metri lăţime, situat chiar lângă faleză, aproape de insula Livingstone. Doar o fâşie îngustă separă bazinul de prăpastia adâncă, fiind numit “bazinul Diavolului”. Acest bazin este închis când nivelul cascadei este extrem de mare, pentru că înotătorii riscă să fie traşi de curent în prăpastie, astfel încât excursiile la acest bazin încep abia în toamnă.

 

 

Irina B.

sursa foto: travelhouseuk.co.uk

Publicat in: octombrie 2013
Etichete pentru acest articol: cascada, cascada Victoria, Falls Victoria, inot
Inapoi la categoria «« Turism

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement