Raul din Marea Neagra

Home « Turism « Inedit

Oamenii de ştiinţă au bănuit că se pot forma râuri subacvatice, după ce scanările sonare ale fundului oceanului au dezvăluit canale şerpuite în oceanele din întreagă lume. Râurile de sub mare există cu adevărat! De când a fost făcută publică existenţa unor asemenea râuri, cercetătorii sunt în căutarea cât mai multor exemple. Au descoperit în 2010 un rău imens care se află pe fundul Marii Negre. Şi asta nu e tot: acest rău submarin uimitor este însoţit de copaci cu frunze, şi chiar şi de cascade!

Cercetătorii de la Universitatea din Leed au folosit un robot submarin pentru a studia canalul adânc ce a fost descoperit sub apă şi aşa au dat peste un rău cu apă foarte sărată, care curge de-a lungul canalului de pe fundul Marii Negre şi crează maluri şi lunci asemănătoare cu cele ale unui rău terestru.

Se estimează că, în cazul în care s-ar afla pe suprafaţa Pământului, răul submarin s-ar transforma într-un adevărat fluviu, fiind pe locul şase din lume în ceea ce priveşte volumul de apă care curge prin el. Astfel, el este de aproximativ 350 de ori mai mare decât Tamisa (fluviul care traversează Londra) şi de 10 ori mai mare decât cel mai mare fluviu din Europa, Rin.

Răul submarin, care atinge în unele locuri până la 35 de metri adâncime, are chiar şi cascade!

Descoperirea poate ajuta oamenii de ştiinţă să facă mai multă lumină asupra modului în care viată reuşeşte să supravieţuiască în adâncul oceanului, departe de apele bogate în nutrienţi din apropierea ţărmului.

Curge de-a lungul platoului continental şi în afara platoului abisal, la fel ca şi un rău terestru. Platourile abisale din oceanele noastre sunt precum deşertul, dar aceste canale pot distribui nutriente şi ingrediente necesare pentru supravieţuirea într-un asemenea mediu. Asta înseamnă că pot fi vitale, la fel ca şi arterele care aduc viaţă în adâncimea oceanului”.

Nu este prima descoperire a unui rău subacvatic. În adâncul Marii Mexicului există un rău numit Cenote Angelita, descoperit de către Anatoly Beloshchin şi echipa lui de scafandrii.

De când a fost făcută publică existenţa unor asemenea râuri, cercetătorii sunt în căutarea cât mai multor exemple. Multe au fost descoperite, iar numărul lor va creşte probabil în viitorul apropiat.

Autor: Roxana Samfira

Sursă foto: travelguru4me.blogspot.ro

Publicat in: septembrie 2014
Etichete pentru acest articol: curiozitati, rau, marea neagra
Inapoi la categoria «« Turism

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement