Orașe superbe aflate pe apa

Home « Turism « Inedit

Un gondolier manevrează cu îndemânare barca lui neagră pe un canal. "Buona sera!" se aude de undeva de la o casă situată pe malul apei. Probabil te gândeşti că despre oraşul Veneţia este vorba, dar te-ai înşelat! Această scenă are loc în Newport Beach, California, unde localnicii, într-adevăr, nu salută trecerea gondolelor în italiană, însă se mândresc că au cel mai frumos oraş plutitor din America.

 

Oraşele construite pe apă sunt de-o rară frumuseţe, incredibil de romantice şi pline de mister. Fie că este vorba despre Veneţia, Stockholm sau oricare alt oraş plutitor, fiecare are un farmec aparte şi o poveste de spus.

1. St. Petersburg

St. Petersburg este cel mai captivant oraş rusesc în timpul Festivalului Nopţilor Albe. Bărcile se plimbă nestingherite prin tot oraşul cât este noaptea de lungă, iar turiştii au parte de-un spectacol vizual maiestuos, redat de detaliile arhitecturale variate, cum ar fi bulevardele lungi şi drepte, spaţiile vaste, grădinile şi parcurile, gardurile decorative din fier forjat, monumentele şi sculpturile decorative.

 

Altă atracţie o constituie cele nouă poduri basculante care se deschid deasupra râului Neva. Turiştii se înghesuie să vadă podurile coborâte şi ridicate pentru a permite navelor să traverseze oraşul.

2. Annecy

În superbul oraş francez Annecy, turiştii pot sta la poveşti cu localnicii şi savura un pahar de vin Savoie pe malul unuia dintre numeroasele canale. Micuţul oraş este împânzit cu multe canale, unul mai frumos ca altul, care pot fi un punct de reper în cazul în care cineva s-a rătăcit.

Cel mai frumos obiectiv turistic al oraşului este Palais de l’Isle, aceasta fiind vechea închisoare construită în secolul al XII-lea, înconjurată de canale pe toate părţile.

La fel de atractiv este lacul Annecy, unde se pot face croaziere cu vaporaşul, iar vara există câteva zone amenajate pentru înot şi plajă. Având o lungime de aproximativ 15 kilometri şi o lăţime ce variază între 0, 8 şi 3, 2 km, lacul este renumit şi datorită Maratonului care se desfăşoară în jurul lui şi care anual adună peste 1500 de participanţi.

După o expediţie aventuroasă pe marginea canalelor, turiştii sunt întâmpinaţi de mulţimele de terase şi restaurante unde se mănâncă extraordinar de bine. Pentru recreere, un imens parc de lângă lacul Annecy îi aşteaptă să alerge, să inspire aer curat şi să se bucure de zâmbetele calde ale localnicilor.

3. Stockholm

Capitala Suediei este recunoscută pentru traiul de viaţă ridicat, curăţenia şi luminozitatea oraşului, frumuseţea localnicilor, dar şi pentru splendoarea unui loc brăzdat de ape. Are un număr impresionant de canale, peste 20.000, dintre care 14 sunt locuite, care creează o imagine lacustră, desprinsă din poveşti.

Odată ajunşi în "Veneţia Nordului", turiştii se pot plimba prin "oraşul dintre poduri", ce oferă o oază de linişte, sau pot admira una dintre atracţiile oraşului, o corabie uriaşă numită Vasa, transformată în muzeu după ce a servit ca navă de război regelui Gustav Adolf.

În Stockholm, toate construcţiile sunt legate de apă, dând impresia unui oraş feeric, din care n-ai mai pleca! De exemplu, pe malul Golfului Riddarfjarden se înalţă falnic primăria oraşului, locul unde se desfăşoară ceremoniile decernărilor premiilor Nobel, iar pe insula Gamla Stan se află oraşul medieval, cu zeci de străduţe vechi, case din secolul al XIII-lea şi piaţete, pline de magazine sau cafenele şi taverne.

4. Veneţia

Fondată în secolul al V-lea, Veneţia a devenit o putere maritimă majoră în secolul al X-lea. Întregul oraş este o capodoperă arhitecturală extraordinară în care chiar şi cele mai mici clădiri conţin lucrări ale unora dintre cei mai mari artişti din lume, cum ar fi Giorgione, Titian, Tintoretto, Veronese şi alţii.

Veneţia este o realizare artistică unică. Oraşul este construit pe 118 insule mici şi pare să plutească pe apele lagunei. Are o serie incomparabilă de ansambluri arhitecturale care ilustrează toată splendoarea ei. Acest oraş prezintă o tipologie completă a cărui valoare tradiţională exemplară merge mână în mână cu caracterul remarcabil al mediului urban.

Pe parcursul întregii perioade de expansiune, când a fost obligat să-şi apere pieţele sale de tranzacţionare împotriva întreprinderilor comerciale ale arabilor, turcilor otomani, precum şi de cele ale monarhilor europeni, Veneţia nu a încetat să-şi consolideze poziţia în lagună, devenind, astăzi, unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii.

 

 

 

Irina B.

sursa foto: goodfon.com
 

Publicat in: martie 2014
Etichete pentru acest articol: apa, canal, laguna, orase plutitoare, turism, Venetia
Inapoi la categoria «« Turism

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement