O bucata de paradis imbracata in rafinament

Home « Turism « Inedit

Ritz – Carlton Fort Lauderdale este un complex rezidenţial liniştit, o combinaţie între romantism şi distracţie şi locul de vacanţă perfect, cu multe facilităţi moderne.

Situat într-o zonă de vis, pe malul mării, la nord de oraşul Miami (America), şi scăldat de razele soarelui mai tot timpul anului, resortul este o alternativă a Palm Beach sau South Beach, celebrele plaje ale oraşului Miami. Nivelul de servicii oferite la hotel este unul excepţional, decorul este rafinat, iar camerele au vedere spre ocean şi balcoane private.

Oare cum ar fi să te trezeşti dimineaţa şi să-ţi bei cafeaua într-un astfel de complex care îţi oferă confort şi servicii regeşti, camere spaţioase şi decorate în tonuri de alb şi crem, cu podele din lemn de stejar şi băi enorme decorate cu marmură? Îţi spunem noi: ar fi divin! Iar perfecţiunea este atinsă în momentul în care te relaxezi în piscina tropicală de 29.000 metri pătraţi, situată la etajul al şaptelea şi suspendată deasupra oceanului.

Revenind cu picioarele pe pământ, resortul Ritz îţi pune la dispoziţie o zonă privată cu umbrele şi şezlonguri. Plaja este accesibilă cu liftul privat sau printr-o pasarelă, astfel încât să te poţi deplasa cu uşurinţă între piscină şi plajă. Iar spa-ul de 8500 de metri pătraţi oferă tratamente şi programe anti – îmbătrânire, tratamente corporale, o varietate de masaje etc.

Masa o poţi servi la restaurantul elegant al resortului (Via Luna), al cărui meniu te poartă prin bucătăria italiană (osso buco şi risotto cu şofran, ton în crustă de mirodenii etc.) şi te binedispune prin intermediul vinurilor din întreaga lume (Colgin, Château Haut Brion, Château Margaux etc.)

 

 

Irina B.

sursa foto: condoblackbook.com

 

Publicat in: mai 2014
Etichete pentru acest articol: mare, plaja, resort, Ritz – Carlton Fort Lauderdale
Inapoi la categoria «« Turism

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement