Distracții pe apă cu copiii (foto)

Home « Turism « Inedit

Cum vara e în toi, vacanțele curg una câte una, iar majoritatea aventurierilor se întreaptă către litoralul românesc, unde oferta distracțiilor nautice este extrem de ofertantă. Pornesc de la skijet, trec la windsurfing și ajung să se dea cu parapanta pe apă. Sună extraordinar de bine, nu-i așa? Însă, dacă îți petreci vacanța la mare cu întreaga familie, în care se regăsesc și copii mici, ce sporturi distractive ai putea experimenta? Nu știi încă? Îți vom spune noi!

Chiar dacă vara aceasta marea bătălie se dă pe adrenalină, senzații tari și sporturi cât mai periculoase, oferta sporturilor nautice destinate familiilor cu copii nu este deloc neglijabilă. Mai cu seamă că centrele specializate de pe litoral se bat în discount-uri pentru familii. Iar dacă mulți le cataloghează drept sporturi plictisitoare, distracțiile nautice pentru familie nu sunt deloc așa. Pot fi pline de aventură, relaxante, constructive și educaționale. Mai mult, timpul petrecut împreună, practicarea sporturilor pe apă și descoperirea a noi senzații, duc la o armonie de nedescris în familie. Dacă nu ne crezi, încearcă și ai să vezi.

Navigație

Cui nu-i place să navigheze? Iar dacă mai ai și copii la bord, cu siguranță va fi o zi distractivă. Peisajul liniștit al mării, senzația de libertate în larg și sunetul valurilor care se lovesc constant de barcă vor fi pe deliciul micuților. Dacă ai copii peste șase ani îi poți învăța cum să navigheze, cum să țină cârma și cum să se orienteze pe mare. Va fi, cu siguranță, o experiență de neuitat.

Scuba diving și snorkelling

Este minunat să încurajezi copiii să se bucure de interacțiunea cu marea de la o vârstă fragedă. Este modul perfect de a le construi încrederea de sine. Iar cele mai benefice sporturi în această privință sunt scuba diving și snorkelling. Puteți alege să practicați sportul împreună cu copiii voștri în mare sau în bazine. Veți găsi centre de scuba diving în România nu doar pe litoralul românesc, ci și în orașe mari ale țării. Aici, însă, aveți nevoie de îndrumător (dacă alegeți piscina) sau de o echipă de scafandri (dacă alegeți Marea Neagră). După ce ați căpătat experiență, puteți face excursii fantastice în lagune.

Windsurfing

Pare un sport periculos la prima vedere, însă nu este deloc așa. Mai ales dacă specifici că vei experimenta distracția alături de familie. În timp ce la windsurfing-ul pentru o persoană adrenalina este triplă, la cel pentru familii, placa este mult mai mare și are mai mult echilibru. Cu toate acestea, adrenalina nu este deloc de neglijat. De specificat că acest tip de sport poate fi practicat cu copiii de peste șase ani.

Pescuit

O barcă, momeli, undițe și o captură, fie ea cât de mică. Este secretul unei distracții reușite în familie. Este un sport relaxant pentru părinți și interesant pentru copii, care vor sta cu ochii ațintiți asupra plutei de la undiță, pentru a surprinde și cea mai mică mișcare. Și, după câteva capturi, nu doar satisfacția va fi mare, ci și distracția, care ar putea continua cu un picnic... pe barcă.

Sunt experiențe unice pe mare, pe care le poți trăi în fiecare an. Iar dacă pe acestea le-ai testat deja, încearcă alte sporturi nautice precum caiacul sau banana. Distracții cu ceva mai multă adrenalină atât pentru voi, cât și pentru ei!

Autor: Gina Rotaru

Sursa foto: thetisrooms.gr

Publicat in: iulie 2012
Inapoi la categoria «« Turism

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement