Bigar, cascada care a impresionat o lume intreaga

Home « Turism « Inedit

Există în România un colţ de rai cât se poate de real, care uimeşte prin tabloul natural creat şi prin frumuseţea lui. De aceste "calităţi" ale cascadei Bigăr, căci despre ea este vorba, s-au convins chiar şi jurnaliştii străini, care au inclus-o în topul celor mai spectaculoase minunăţii turistice din toată lumea.

Cascada Bigăr s-a format pe Cheile râului Minis din Munţii Aninei. Apa care formează cascada se varsă în Miniş peste un con calcaros acoperit cu muşchi, formând o perdea de apă la baza conului. Datorită amplasării exacte pe paralela 45, din vârful cascadei cad perdele imense de ţurţuri de gheaţă ce au transformat stâncile din jurul cascadei într-un adevărat palat de cleştar.

La baza ei, cascada este un izvor puternic, alimentat de un curs de apă subteran ce străbate peştera Bigăr din Munţii Aninei. După circa 200 m, apa izvorului (bogată în calcar) se varsă în râul Miniş de pe un prag stâncos, formând o cascadă de stuf calcaros sau un fel de clopot imens format din calcare şi săruri minerale, pe care muşchiul s-a prins şi a crescut în strat gros.

 

Cascada Bigăr face parte din rezervația naturală înființată în anul 1982, ce se întinde pe o suprafață de 176,60 hectare și este inclusă în Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița.

 

Rezervația reprezintă o zonă colinară, cu izvoare, chei, abrupturi calcaroase, văi, lapiezuri, doline, ponoare, peșteri, avene, poiene și pajiști; cu o faună alcătuită din mamifere (urs brun, râs, lup, vulpe), păsări, reptile, broaște și pești; și o floră (nuc comun, alun turcesc, ghimpe, bujor bănățean) specifice grupării montane a Munților Banatului.


În topul celor mai frumoase cascade din lume realizat de site-ul theworldgeography.com mai figurează:

Cascada Flacăra Eternă – SUA

Este situată în statul New York, în Chestnut Ridge Park, are o înălţime de 9 metri, iar în spatele căderii de apă se află o mică grotă, de 1,5 metri, în care pâlpâie tot timpul o flacără de 10-20 cm, întreţinută de gazul din subteran.

Cascada Asik-Asik, Filipine

Este situată în localitatea Alamada, are o înălţime de 60 de metri şi o lăţime de 140 de metri. Unicitatea este dată de faptul că apa sa este potabilă. Spre deosebire de orice apă obişnuită dintr-un râu sau izvor, apa Asik - Asik se revarsă din roci pe o stâncă înaltă, creând o panoramă de vis!

Cascada Labasin din Filipine

Este situată în staţiunea filipineză Villa Escudero, iar unicitatea sa este dată de faptul că la poalele sale este construit un restaurant, unde clienţii se relaxează stând cu picioarele în apa ce curge printre ei.

Prânzul este servit pe mese de bambus amplasate la câţiva centimetri de apa cristalină a cascadei. Mâncărurile locale delicioase, cascada spumoasă într-un fundal cu apă limpede de izvor care rulează la picioarele celor aşezaţi la mese sunt o experienţă cu adevărat unică şi memorabilă cum numai Villa Escudero poate oferi.

 

 

Irina B.

sursa foto: banaterra.ro

Publicat in: septembrie 2013
Etichete pentru acest articol: cascada, cascada Bigar, destinatii turistice, turism
Inapoi la categoria «« Turism

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement