Cercuri de navomodelism pentru copii

Home « Stil « Navomodele

Navomodelismul simte o ușoară dezvoltare și în România! Specialitatea a intrat în categoria cursurilor de nișă precum informatica, electronică, machete-construcții sau educație rutieră, care se predă în cadrul unor instituții specializate! Nu, nu au fost introduse încă în orarul școlar al copiilor, ci multe autorități locale din marile orațe ale României au construit „cercuri de navomodelism” în cadrul Palatelor Naționale ale Copiilor.

 

Astfel, sute de copii din întreaga țară pot urma cursurile unor cercuri de navomodelism specializate, în scopul dezvoltării personale! Printre cele mai cunoscute cercuri de navomodelism din România sunt în „Palatul copiilor și elevilor din Galați”, „Palatul Copiilor” Cluj, Bistrița, Iași, Constanța, Medgidia, București și toate celelalte mari orașe din țară! Cercurile au intenția de a descoperi pasiunea fiecărui copil în parte, pentru susținerea lui în cariera aleasă. Iar în cazul cercurilor de navomodele, coordonatorii organizează cursuri cu programe grafice, jocuri constructive și activități care să îi atragă și să îi impulsioneze pe cei mici în dezvoltarea culturii generale și a abilităților de navigație sau construcție.

Școlari și preșcolari

Aceste cercuri sunt organizate în special pentru școlari și preșcolari întrucât aceasta este perioada în care copilul își poate descoperi cu o mai mare ușurință pasiunea. Coordonatorii cercurilor organizează cursuri teoretice despre istoria navigației și a navomodelismului, modalitățile de prelucrare a materialelor destinate construcților de navomodele, dar și ore practice în cadrul cărora copiii vor învăța folositea uneltelor și a utilajelor din dotarea cercului pentru construcția de navomodele. Și, cu ajutorul acestor cursuri, coordonatorii pot observa aptitudinele elevului și îl pot îndruma pe acesta spre nișe de învățământ precum licee de marină, școli tehnice, electronice sau alte zone de interes pentru copil.

Dotarea cluburilor

Este nevoie de o sală cu calculatoare ușor de folosit, pe care să existe programe specializate și jocuri pentru copii. Ele atrag copilului spre activități specifice cercului într-un mod plăcut și relaxant. Se lucrează în echipă, cu ajutorul mai multor monitoare montate la același calculator sau cu ajutorul unui videoproiector. Preșcolarii folosesc ca material de construcție hârtii, lipici, tempera, pânză, cartoane colorate ș.a. Cu ajutorul cunoștințelor și a experienței dobândite, copii pot participa la competiții regionale și naționale.

Fiecare cerc de navomodelism pentru copii are 9 grupe a câte 10 elevi fiecare, iar programul de activitate este o oră și 40 de minute. Înscrierea copilului în aceste cercuri este facultativă și, cu toate acestea, în ultimii doi ani, tot mai mulți părinți și copii s-au înscris pentru a testa sistemul. Tu ți-ai înscrie copilul într-un cerc de navomodelism?

Gina Rotaru

Foto: Palatulnationalalcopiilor.ro

Publicat in: iunie 2013
Etichete pentru acest articol: cercuri navomodelism, cursuri navomodele, navomodele
Inapoi la categoria «« Stil

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement