Distracție pe skijet de 1 Mai, în Mamaia

Home « Sport « Jetski

1 Mai pe val!!! Începe distracția pe litoralul românesc, iar adrenalina este un „must have”. Chiar dacă apa nu este sufiecient de caldă pentru o bălăceală, sporturile pe apă sunt printre cele mai căutare distracții de pe litoralul românesc! Cu mic cu mare, sute de români optează pentru ieșiri în larg pentru a marca începerea sezonului estival, fără să țină cont de tarifele percepute de comercianți! Tarife cu reduceri substanțiale, însă tot destul de măricele pentru un salariu minim pe economie. Însă, ce mai contează! De 1 Mai lăsăm grijile deoparte și petrecem ca la carte până în zorii zilei! Cum începe distracția pe litoralul românesc?

Ei bine, nu vă imaginați că se vor încumeta prea mulți să intre înotând în Marea Neagră! Unii vin special pentru a testa șalupele, iar marea majoritate își aruncă privirile către skijet-uri! Mulți cai putere, mulți stropi de apă și o distracție în grup de ținut minte întreaga vara! Tot ce trebuie să știi înainte de a da iama pe litoralul românesc este că o distracție nautică pe skijet este destul de costisitoare! Așa că, pregătiți-vă bugetul de acasă și puneți și ceva în plus! S-ar putea să vă placă atât de tare, însă să mai cereți și o a doua rundă. Cei cu experiență știu...

Skijet în Mamaia

Stațiunea cu cele mai atractive prețuri și facilități de distracție pe skijet este Mamaia! Prețurile aici sunt ceva mai mici față de celelalte stațiuni, motivul principal fiind renumele stațiunii (stațiunea de familie). Pentru a-și atrage turiștii, comercianții și patronii centrelor de închirieri încearcă să întreacă la facilități și prețuri celelalte stațiuni. Astfel, o tură de 15 minute pe skijet costă 100 ron în centrul stațiunii Mamaia, iar în restul stațiunilor plătești aceeași bani pentru o plimbare mai scurtă cu cinci minute. Iar o tură de 10 minute pe skijet nu va fi niciodată de ajung, mai ales dacă ești începător. Așadar, pregătește-ți buzunarele dacă își dorești să optezi pentru o distracie nautică ca la carte cu skijetul în Marea Neagră!

Dacă, însă, bugetul nu îți permite, poți opta și pentru alte ambarcațiuni precum hidrobicicleta, unde prețul este de aproximativ 30 ron pe oră, însă el variază în funcție de stațiune. O barcă simplă poate fi închiriată cu aproximativ 20 ron pe oră, iar prețul de închiriere al unui caiac este același. Pot opta și pentru o plimbare cu șalupa, care costă în jur de 40 ron pentru 15 minute, sau dacă bugetul îți permite, poți testa windsurfing-ul. Închirierea echipamentului pentru windsurf este de aproximativ 70 ron pe oră, iar un curs complet oferit de specialiști de la centrele din Maiama poate depăși 600 ron. După cum vedeți, totul ține de buget și de sporturile pe care dorești să le practici! Iar dacă îți calculezi cu atenție banii, te poți bucura de o vacanță cu adevărat distractivă!

Gina Rotaru

Foto: tropicalsailing.com  

Publicat in: aprilie 2013
Inapoi la categoria «« Sport

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement