Volei pe plajă, o competiție de doi la doi

Home « Sport « Inedit

48 de bărbați și 48 de femei s-au întrecut pentru podiumul Jocurilor Olimpice de la Londra, secțiunea Beach Volleyball. Cum se desfășoară această competiție?

Beach Volleyball-ul a apărut în cadrul Jocurilor Olimpice în 1996 la Atlanta și a devenit rapid unul dintre cele mai apreciate și vizionate competiții sportive din cadrul Olimpiadei. Din 1996, SUA și Brazilia își dispută primele două locuri de pe podium. Surprinzător pentru fanii acestui sport, la Londra sportivii germani au demonstrat perseverență și tehnică, reușind să schimbe istoria cu prima medalie de aur la competiția de Beach Volleyball. Din păcate, marea favorită, Statele Unite, n-a reușit să urce pe podium, locurile doi și trei la competiția masculină fiind ocupate de Brazilia, respectiv Letonia.

La competiția feminină, un adevărat spectacol s-a produs în tribune. Atât presa cât și spectatorii au fost în extaz la meciurile de Beach Volleyball feminine, jucătoarele prezentându-se într-o formă fizică excelentă, cu un corp de invidiat și costume special alese pentru a scoate în evidență formele apetisante ale acestora. Vedeta sezonului a fost sportiva iberică Liliana Fernandez Steiner, care a răpit toată atenția fotografilor și cameramanilor de la Jocurile Olimpice. Primele două locuri pe podium au fost câștigate de Statele Unite, iar braziliencele s-au mulțumit anul acesta doar cu bronzul.

Beach Volleyball, date tehnice

Spre deosebire de voleiul clasic, cel pe plajă are doar doi concurenți de o parte și de cealaltă a fileului. Spațiul pentru acest sport este limitat la o lungime de 16 metri și o lățime de 8 metri, acoperiți, bineînțeles, cu nisip. Pentru competiția unde participă bărbații, fileul este poziționat la o înălțime de 2.43 metri, iar pentru doamne, la 2.24 metri.

Pentru jocul de Beach Volleyball, mingea cântărește între 260g și 280g, iar materialul de fabricație este pielea sintetică.

Autor: Oana Vasiliu

Sursa foto: london2012.com

Publicat in: august 2012
Inapoi la categoria «« Sport

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement