Cu feluca prin Africa

Home « Producatori « Inedit

Conform DEX, o felucă reprezintă o „corabie mică și îngustă, prevăzută cu pânze și cu lopeți, folosită în Marea Mediterană“. Nu este chiar o canoe, precum cea inventată de Ivan Patzaichin, și nici un velier măreț, ca Amerigo Vespucci, ci doar un mijloc de transport folosit de pescari și turiști, în special în zona Africii. Altfel spus, vă invităm la o călătorie cu feluca pe Nil.

O felucă este confecționată din lemn, cu unul sau maximum două catarge pentru vele. Cel mai adesea sunt întâlnite la Marea Roșie și în partea estică a Mării Mediterane, dar cu precădere pe apele Nilului în Egipt, Sudan și Irak. În general, pe o felucă pot urca zece pasageri cu un echipaj de doi, trei oameni. Deși bărcile cu motor au populat și aceste zone enumerate mai sus, turiștii sunt cei care își doresc această plimbare cu feluca pentru a se putea bucura de liniștea și priveliștea pe care o astfel de ambarcațiune o oferă.

Despre aventuri pe Nil v-am povestit în materialul cu safari fishing. Acum vă prezentăm tot o călătorie de pescuit, cu o ambarcațiune tradițională, într-o zonă extraordinară: Africa.

200 de kilometri sunt de la Luxor la Assuan pe Nil, parcurși în cinci, șase zile, iar călătoria merită făcută cel puțin o dată în viață: plimbarea te întoarce în timp, iar priveliștea te încântă - malurile sunt acoperite de coridoare de porumb, trestie de zahăr, fasole și lucernă, dar și crocodili sau chiar temple.

Ca să admirați toate aceste frumuseți puteți contacta o agenție de turism specializată în astfel de călătorii sau puteți negocia chiar dumneavoastră cu barcagii. Pregătiți-vă de o călătorie inedită din toate punctele de vedere, mai ales că specialiștii de la National Geographic ne informează că mâncarea și băutura ne-o procurăm singuri, nu există toalete pe felucă, iar dormitul se face sub cerul liber. V-ați încumeta în astfel de condiții să explorați Africa?

Autor: Oana Vasiliu

Sursa foto: flickrhivemind.net

Publicat in: iunie 2012
Inapoi la categoria «« Producatori

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement