Familia Oyster Marine: yahturi, super-yahturi și regate exclusiviste

Home « Producatori « Europa

Oyster Marine există pe piața ambarcațiunilor de lux din 1973 şi a ajuns, astăzi, unul din liderii industriei navale. Să fie oare datorită calității, confortului și performanței unui yaht Oyster? Sau poate dorința unui sailor de a intra în marea familie Oyster și de a participa la evenimentele organizate special pentru posesorii de Oyster? Oricare ar fi răspunsul, Nautica Magazine vă prezintă o nouă poveste!

Din cele mai vechi timpuri Anglia a fost o țară cu o flotă puternică și cu o industrie navală dezvoltată. Acum 35 de ani, Richard Matthews a fondat compania cu scopul de a dezvolta industria concursurilor nautice. Câțiva ani mai târziu, a lansat primul Oyster pentru curse, „37”, iar apoi s-au extins în zona de yahturi pentru competiții. Astăzi, Oyster Marine activează în cele două zone, de competiție și constructoare de ambarcațiuni, ca unul dintre principalii lideri ai pieței la nivel mondial.Name

O particularitate a Oyster Marine este transformarea yahtului într-un produs personalizat pe gustul fiecărui client. În momentul achiziției unui yaht, ai posibilitatea să-ți alegi tâmplăria din lemn, configurația interiorului, materialele textile, piesele pentru zona de bucătărie, dar și ceea ce orice fabricant de yahturi oferă – echipament opțional care mărește valoarea finală a produsului. Variantele de Oyster sunt de la modelul 46, cel mai mic, până la cel mai mare super-yaht, 125 Flybridge. Și prețurile sunt pe măsură: încep de la 1,5 milioane de dolari și urcă până la 21 milioane de dolari.

Competiții, regate și eventimente specialeName

Ambarcațiunile marca Oyster sunt în topul preferințelor persoanelor care își planifică voiajul în jurul lumii pe apă. În prima competiție Europa-în jurul lumii, Oyster a devenit câștigătorul necontestat al diviziilor de cruising, iar la competiția Trade Winds-în jurul World Rally, o treime din yahturile participante, mai exact 20, erau marca Oyster.

Dacă aceste statistici nu v-au convins, vă spunem că în politica companiei Oyster Marine spiritul competitiv se simte până la cea mai înaltă funcție: David Tydeman, CEO-ul companiei Oyster Marine, este și el la rându-i un cunoscut competitor în cursele pe apă. În ultimii 25 de ani, Tydeman a ieșit învingător în 16 curse și a participat la mii de competiții offshore sau inshore. Ultimul succes obținut a fost locul 3 la competiția Quarter Ton Cup.

Sursa foto: oystermarine.com

Autor: Oana Vasiliu

Publicat in: aprilie 2012
Etichete pentru acest articol: Oyster Marine
Inapoi la categoria «« Producatori

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement