Piscicultura în viviere plutitoare

Home « Pescuit « Tehnici

Piscicultura a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri în România! Cererile la produse din pește sau pești crescuți natural sunt tot mai multe, românii axându-se în ultimii ani pe alimentația bio și light, fără prea multe grăsimi. Motiv pentru care marea majoritate a crescătoriilor de pește nu fac față cererilor. Asta în ciuda prețurilor de comercializare, care nu nu este foarte mic, în comparație cu produsele importate.

Motivul? Investițiile într-o crescătorie de pești sunt destul de mari, iar patronii își scot profitul doar producție. O producție care nu este întotdeauna după așteptări și care necesită metode diverse de creștere a peștilor. Din fericire, în ultimii ani, investițiile au scăzut, mulți piscicultori reluând metoda de creștere a peștilor în viviere plutitoare, descoperită în secolul XIX. Iată în ce constă ea.

Viviera plutitoare

Viviera este cunoscută drept un bazin, special construit pentru navele de pescuit, pentru a asigura transportul de pește viu. Viviera plutitoare constă într-un bazin care plutește la suprafața apei cu ajutorul unor flotoare (obiecte plutitoare). Vivierele plutitoare pot fi montate atât în heleşteie, lacuri de baraj și naturale.

Nu necesită o investiție majoră, iar producția de pește este substanțială. În plus, poți alege să crești orice tip de specii de pește vrei, separându-i prin aceste mici bazine. Trebuie însă să ai grijă câți pești bagi într-o vivieră, pentru că numărul mare scade calitatea apei și poate duce la răspândirea rapidă a bolilor. De asemenea, trebuie să fii atent la hrana peștilor, care trebuie să fie nutrițională.

Metodă din sud-estul Asiei

Metoda a apărut la finalul secolului al XIX-lea în sud-estul Asiei. Pe acea vreme, peștii erau ținuți în viviere din lemn sau bambus și hrăniți cu resturi alimentare. Cu trecerea timpului, au apărut viviere din materiale durabile și foarte ușor de întreținut. Cu toate acestea, peștele trebuie urmărit în permanență, pentru a sesiza din pripă eventualele semne de boală. În caz contrar, riscul de a pierde toată producția din respectiva vivieră plutitoare este major. De asemenea, trebuie să te interesezi ce specii de pești se pretează pentru creșterea în viviere.

Câteva dintre cele sigure sunt: păstrăv, sturioni, crap, somn de canal, tilapia și şalău american. Așadar, înainte de a te apuca de treabă, metoda de creștere a peștilor în viviere plutitoare decesită documentare. Pe lângă tipul de hrană necesar speciei de pește, trebuie să afli dacă peștele dorit poate fi crescut în viviere, câți pești intră într-o vivieră de dimensiunea aleasă de tine și cum anume se montează. Cu toate aceste informații cu siguranță vei obține o producție substanțială!

Gina Rotaru

Foto: profimedia.si / acvabio.blogspot.com

Publicat in: decembrie 2012
Etichete pentru acest articol: pescuit, tehnici pescuit, viviere pescuit
Inapoi la categoria «« Pescuit

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement