Prohibiția 2013: Când se poate pescui în Delta Dunării

Home « Pescuit « Lacuri

Prohibiția începe aproape întotdeauna în a două lună de primăvară! Momentul în care marea majoritate a pescarilor se pregătesc de relaxare pe baltă. Pentru a nu întâmpina probleme, ne-am gândit să prezentăm pe lang în ce perioadă are loc prohibiția 2013 în Delta Dunării. Ni de alta, dar în timpul vacanței de 1 Mai, mulți pescari vor prefera să meargă pe Delta Dunării, pentru o sesiune de pescuit ca la carte. Iar dacă nu ești bine informat, autoritățile ți-ar putea strica toată relaxarea cu câteva amenzi usturătoare. Așadar, când putem pescuit în Delta Dunării în 2013?

Informațiile privind prohibiția au fost făcute publice la început de primăvară de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, care a publicat Ordinul privind prohibiţia pescuitului emis de Ministerul Mediului şi Schimbărilor climatice (400/15 martie 2013), în Monitorul Oficial al României. În cadrul acestuia sunt prezentate măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de pești crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale. Măsurile sunt pe o durată de 60 de zile, în perioada 8 aprilie – 6 iunie inclusiv. În apele apele care constituie frontieră de stat, inclusiv golful Musura, măsurile sunt luate pe o durată de 45 de zile, în perioada 8 aprilie – 22 mai inclusiv.

Pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice se interzice în faţa gurii Dunării - Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 8 aprilie-6 iunie inclusiv. În Complexul Razim-Sinoe şi în lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie – 29 iunie inclusiv. O excepţie de la perioadele menţionate anterior o constituie pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial la ştiucă, perioada de prohibiţie pentru această specie de peşti încetează la data de 25 martie 2013. Pescuitul recreativ și sportiv al știucii se poate realiza în perioada 8 aprilie – 6, cu eliberarea capturii în mediul acvatic natural.


Prohibiţia pescuitului în scop comercial şi familial a scrumbiei de Dunăre se stabileşte, pe sectoare astfel:

a) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 29 aprilie-8 mai inclusiv;
b)pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 20 de zile, în perioada 1 mai-20 mai inclusiv;
c)pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 11 mai-9 iunie inclusiv.

Gina Rotaru

Foto: www.ziuaconstanta.ro

Publicat in: aprilie 2013
Etichete pentru acest articol: pescuit, pescuit, pescuit primavara, prohibitie
Inapoi la categoria «« Pescuit

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement