Pescuim în jurul Bucureștiului: crapul românesc este la putere

Home « Pescuit « Lacuri

Dacă te plictisești, te-ai certat cu soția și nu ai dispoziția necesară pentru o discuție prelungită sau doar vrei să petreci o zi liniștită, în natură, departe de zgomotul și agitația Bucureștiului, noi îți recomandăm o partidă de pescuit. Nu la copcă, pentru că deja am ieșit din iarnă, ci, de data aceasta, pe Lacul de la Moara Vlăsiei.

Considerat de mulți împătimiți unul dintre hobby-urile cele mai relaxante și practicate, pescuitul poate fi la îndemână pe unul din lacurile din apropierea Capitalei. O parte din bălţile aflate în jurul Bucureștiului au fost deja amenajate şi sunt destinate atât pescarilor amatori cât și celor profesioniști. În plus, la multe dintre ele, proprietarii au atașat centre de agrement, moteluri, terase și restaurante.Name

Noi am ales pentru primul număr al revistei  Nautica, Moara Vlăsiei 2 şi am aflat că aici crapul românesc este la putere. Recordul bălții la crap este un exemplar de 22 de kilograme (Atenție: nu este poveste pescărească!), căruia i se alătură capturi frecvente cu greutăți ce variază între 10 și 20 kg. Totuși, pescarii care vin să prindă monstrul trebuie să știe că unele din cele mai frecvente capturi au greutățile cuprinse între 3 și 10 kilograme. Specialiștii știu, însă, că alături de crap, balta are și somn, caras, știucă și șalău. Somnul record de la Moara Vlăsiei a cântărit peste 40 kg, iar carasul ajunge adesea la 1-1,2 kg. Știuca, deși mai rar pescuită, a atins recordul de 8 kg, iar șalăul 4 kg.

De la oamenii locului am aflat că populările au devenit o tradiție pe Moara Vlăsiei 2, în ultimii cinci ani introducându-se în medie anual câte 10 tone de crap românesc, fără ca balta să fie năvodită în ultimii nouă ani. Iar dacă sunteți cu adevărat profesionist trebuie să știți că Moara Vlăsiei 2 este, de asemenea, cunoscută pentru concursurile de pescuit la crap care se bucură de o participare susținută și atrag un număr considerabil de pescari experimentați.

În zonă se preconizează delimitarea a 7-8 standuri de pescuit amenajate cu pontoane de lemn, în partea de la intrarea dinspre dig, și deschiderea la pescuitul de 24 de ore a porțiunii dinspre pădure. Malul stâng, mergând până în zona pădurii, va fi complet iluminat (deja o mare parte este luminată) și se vor amenaja toalete ecologice.

Câte ceva despre baltăName

Acumularea Moara Vlăsiei 2 se află pe valea Cociovaliștei, din care se și alimentează, fapt benefic pentru populația piscicolă ce beneficiază de apa oxigenată a râului. Suprafața totală de 28 ha a acumulării este împărțită în două, balta de crap care are 17 ha și zona așa-numită sălbatică, de 11 ha. Lungimea totală a bălții este de circa 2 km. Adâncimea apei variază între 2 și 4 metri, fundul este în general mâlos și nu există arbori scufundați. Malurile sunt înierbate având pe alocuri pâlcuri de stuf și papură. Accesul la apă este facilitat de drumul pietruit amenajat pe malul drept, drum ce se menține în condiții foarte bune și pe ploaie.

Balta Moara Vlasiei 2 se afla la ieșirea din București spre comuna Dascălul, la 30 de kilometri de capitală sau varianta DN1, dinspre Balotești, la aceeași distanță. Pescuitul începe la ora 06.00 și se termină la ora 18.00 și este permis tot timpul anului. Cantitatea de pește reținut este de șase kilograme. Pescarul poate să pescuiască cu maxim 4 scule dotate cu un singur cârlig.

Taxa de pescuit este de 50 de lei pentru 12 ore numai ziua, în regim prinde și eliberează – catch & release, și de 100 de lei pentru 24 ore tot în regim prinde și eliberează. Pentru o taxă de 100 lei/12 ore numai ziua, se pot reține 5 kg de pește. Exemplarele ce depățesc 5 kg se eliberează necondiționat. Pescuitul din barcă nu este permis. Se poate pescui cu 4 lansete cu un singur cârlig folosind montura cu plumb pierdut. Nădirea cu navomodelul este permisă pentru o taxă adițională de 30 de lei. Momelile recomandate de cunoscătorii locului sunt boiliesurile și porumbul. Ocuparea locurilor se face în ordinea sosirii pe baltă. Acestea fiind spuse, fir întins !

Sursa foto: moaravlasiei.ro

Publicat in: martie 2012
Etichete pentru acest articol: lacuri, Moara Vlasiei, pescuit
Inapoi la categoria «« Pescuit

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement