Vânătorii de comori (1): de la „Fort Boyard“ la Cișmigiu

Home « Pescuit « Comori

Ca un făcut, căutătorii de comori din cultura populară – personaje fictive ori, în cel mai bun caz, inspirate vag din oameni care chiar au existat – se bucură de o mult mai mare notorietate decât cei reali. Toată lumea a auzit de Indiana Jones și de Lara Croft (dacă nu din benzi desenate, măcar din seriile cinematografice omonime), de Dirk Pitt („Sahara“) sau de Jack Colton („Idila pentru o piatră prețioasă“). În schimb, cine poate spune fără să ezite, în fericitul caz în care a știut vreodată, cum se numește autorul unei restituiri excepționale pentru patrimoniul universal, respectiv pierduta Troie (firește, părintele arheologiei moderne, Heinrich Schliemann)?! Sau numele de Mel Fisher e asociat de cineva, înainte de a accesa un motor de căutare pe internet, cu descoperirea galionului spaniol Nuestra Senora de Atocha, o comoară a cărei valoare a fost estimată, în 1985, la aproape cinci sute de milioane de dolari? Și, nu în ultimul rând, toți suntem mândri de Tezaurul de la Pietroasele, mai cunoscut prin supranumele Cloșca cu puii de aur. Dar dacă n-avem drum la Muzeul Național de Istorie din București, putem spune fără teama de a greși că Stan Avram și Ion Lemnar au fost țăranii care au găsit comoara - datând, probabil, din al V-lea veac - la începutul secolului XIX?

Groapa Marianelor și peticul de picnic

Firește, sunt tot soiul de căutători de comori. Unul dintre ei e regizorul James Francis Cameron, care a devenit celebru grație unor filme („Titanic“, „Avatar“) aducând veritabile comori, grație succesului de box-office, celor care le-au produs. Recent însă, cineastul, în același timp un neobosit explorator al apelor, a dat peste cea mai mare comoară, în călătoria din Groapa Marianelor – poate fi ceva mai de preț decât să te întreci pe sine și, fiind primul pământean ajuns în cel mai adânc loc?

Se cuvine precizat, în egală măsură, că sunt și tot felul de comori. Cine a găsit niște bănuți în iarba ce a găzduit un picnic ori niște ceasuri și bijuterii în nisipul de pe plajă, cu sau fără detectoare de metal și alte echipamente prea sofisticate în raport cu potențiala „pradă“, se poate considera, la rândul său, un descoperitor de comori!

Cheiaaa! Mai repede!“

După 1989, în România, căutătorii de comori au devenit extrem de apreciați prin intermediul unei emisiuni de televiziune preluată de la retransmisia postului TV5. Era un concurs care făcea deliciul publicului de pretutindeni cu mult înainte ca reality-show-urile să acapareze pe plan global micile ecrane: „Fort Boyard“. Probe palpitante și nemaivăzute la noi țineau telespectatorii cu sufletul la gură și nu puțini îi încurajau din fotoliul din sufragerie pe concurenții favoriți de parcă era un stadion pe care se desfășura o partidă de fotbal! Premiul cel mare era o comoară în sine, însă până să-l atingi trebuia să colecționezi niște chei, în timp ce coechipierii țipau de mama focului „Cheiaaa! Mai repede!“.

Mult mai recent, vânătorii de comori moderni pot fi zăriți și la București. De fapt, sunt participanți ocazionali la un gen de joc de societate, practicat cu echipe având cel mult cinci membri. Potrivit regulilor, în acest joc, pentru a fi descoperiți autorii neprecizați ai unor cărți de referință bazându-te doar pe niște fragmente, trebuie să iei urma unor indicii bine ascunse pe un traseu cu obiective celebre, de la Atheneul Român la parcul Cișmigiu.

Treasure Hunt, o modă... la modă!

Ți-ai imaginat vreodată că poți vâna comori alături de cei care, îndeobște, sunt trecuți pe Facebook drept prieteni apropiați? Știi că poți să ajungi la comori în timp ce ești cu colegii de serviciu și n-ai nevoie de batiscafuri, echipament de scafandru, detectoare de metale prețioase?

Toate acestea devin posibile dacă participi la extrem de modernul joc recreativ, folosit de la echipe de amici până la corporații cu angajați trimiși în team-building, intitulat Treasure Hunt. E la mare modă și are mai multe variante:

  • Letterboxing (un fel de „răvașul din sticlă“), un joc îmbinând creativitatea, intuiția și orientarea. Se ascund mesaje în incipiente răspândite prin oraș, iar jucătorii trebuie să caute în cele mai neașteptate locuri, chiar și pe website-uri, cuvintele cheie.

  • Armchair Treasure Hunt (aproximativ, comoara din fotoliu). Poate dura chiar și un an, necesită logică de fier, răbdare și spirit deductiv. Se încheie doar când cineva descoperă indiciile subtil camuflate într-un puzzle, într-o carte etc. Sherlock Holmes ar fi fost, indubitabil, campion!

  • Geocaching. Aici sunt permise GPS-urile de pe telefonul mobil ori chiar unele profesionale, pentru a ajunge la „comorile“ de negăsit, distribuite pe arii largi, în spațiu deschis.

 

Sursa foto: deviantart.com

Publicat in: aprilie 2012
Etichete pentru acest articol: comori
Inapoi la categoria «« Pescuit

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement