Vesta de salvare – instrucțiuni de folosire (video)

Home « Info « Scoli

Vesta de salvare este una dintre cele mai importante echipamente individuale de protecție aflate la bordul unei ambarcațiuni de orice tip. Conform reglementărilor de siguranță pe navă, fiecare navigator trebuie să aibă propria vestă de salvare, pe care trebuie să știe cum să o folosească în caz de urgență. Însă, dacă nu intri în categoria navigatorilor, ci vrei doar o excursie cu barca sau o croazieră, nu înseamnă că nu merită să te informezi. În cazul unei situații de panică, este bine să știi cum să porți vesta de salvare, dar și celelalte reguli de siguranță maritimă. Astfel, vei avea nu doar o excursie liniștită, ci și una în deplină siguranță. Asta pentru că în cazul unui nefericit accident, vei ști cum să reacționezi și care sunt pașii principali pentru siguranța propriei persoane.

Importanța unei proceduri corecte

Chiar dacă procedura de a îmbrăca vesta de salvare pare destul de ușoară, navigatorii au fost depistați făcând grave greșeli, adesea în cazul situațiilor de urgență. Deși meseria nu le-o permite, marea majoritate se panichează, uitând procedurile și greșind legăturile vestei de salvare. Lucru ce le pune în pericol viața întrucât vesta nu mai poate funcționa ca sprijin salvator la cotele la care a fost proiectată. Există riscul să se desumfle sau chiar să se desprindă de pe trup.

Mai mult, dacă vesta de salvare nu este prinsă corespunzător de trup, te poți răni grav în timpul impactului cu apa. Vesta de salvare are, pe lângă menirea de a te ține la suprafață, rolul de a mișcora simțitor ciocnirea cu apa, în cazul unei sărituri de pe ambarcațiune. Dacă ea nu este prinsă corespunzător, se poate desface în timpul saltului, cauzând răni grave sau lovituri ce duc la leșin. Prin urmare, este necesar ca fiecare persoană care urcă la bordul unei ambarcațiuni să aibă măcar noțiuni minime despre cum se îmbracă corect și rapid vesta de salvare. Tocmai de aceea, v-am pregătit un clip care arată pas cu pas cum se îmbracă o vestă de salvare.

 

Cum porți vesta de salvare în apă?

De asemenea, există situații excepționale, când trebuie să îmbraci vesta de salvare după ce ai plonjat în apă. În situațiile de urgență, timpul este cel mai mare dușman al vieții omenești, motiv pentru care mișcările rapide sunt esențiale. Astfel, navigatorii trebuie să știe cum să îmbrace vesta de salvare și în timp ce este în apă. Iar acestă acțiune nu este deloc ușoară. Mișcările necesare unei astfel de acțiuni necesită lecții teoretice și pregătire practică în prealabil. Pentru detalii, v-am pregătit un al doilea clip, pe care îl găsiți un pic mai jos.

 

Gina Rotaru

Foto: www.marineinsight.com

Publicat in: septembrie 2012
Etichete pentru acest articol: septembrie, vacanta pe yacht, vesta de salvare
Inapoi la categoria «« Info

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement