Legendele lui „Davy Jones Locker”

Home « Info « Scoli

Știm cu toții că în fiecare poveste există o fărâmă de adevăr, iar povestea lui Davy Jones Locker nu face excepție de la această realitate. Cu siguranță recunoașteți numele din celebul film „Pirații din Caraibe”, unde Davy Jones, creatura blestemată care naviga pe ape înșelătoare, lua drept prizoniere sufletele marinarilor. Ei bine, numele personajului provine chiar din legenda Davy Jones’ Locker, nume care, în engleză, este un idom ce denumește adâncul oceanelor drept „locul de veci al marinarillor”.

Originea sa este destul de ambiguă mai ales pentru o expresie populară creată pentru a indica moartea unui navigator în apele tulburi ale mărilor. Multe persoane ar putea presupune că legenda este ilustrată într-o oarecare măsură în pelicula „Pirații din Caraibe”. În realitate, povestea lui Davy Jones Locker este diferită față de descrierile regăsite prin film. Nu este nicidecum om cu tenacule de caracatiță, ce are inima închisă într-un cufăr, păstrată ca amintirea trădării unei iubiri. Adevărul?

Dimpotrivă, următoarele povești continuă plutească din generație în generație:

În anii 1500, proprietarul unui club din Marea Britanie aduna navigatorii în stare de ebrietate și îi închidea în camera cu bere, înainte de a-i îmbarca pe prima navă care sosea în port. Comunitatea maritima Welsh evoca numele sfântului lor păzitor, Sf. David, în scopul de a-i proteja pe aceștia de temperamentul aspru al mării. Conform acestei lecții, navigatorii cu suflet bun erau protejați de Sfântul David, iar cei imporali erau trimiși în Lumea lui Davy Jones.

O altă poveste despre Lumea lui Davy Jones subliniază transformarea lui Iona, un navigator foarte apreciat, într-unul corupt. Conform acestei povestiri, Iona a fost sancționat de Dumnezeu și aruncat pe fundul mării, printr-un vârtej puternic, acolo undde toți navigatorii imorali sunt trimiși după moarte. Cu toate acestea, aici nu se face nicio referire la Davy Jones, în ciuda faptului că există interpretări variate cu privire la originea termoinologiei Jones Davy Locker.

Olandezul Zburător

Jones se presupune că a fost căpitanul corabiei Olandezul Zburător, o ambarcațiune legendară, care a fost alungat și blestemat pe vecie să navigheze pe oceanele lumii și să aducă ghinion și nenorocire oricărei navă pe care o întâlnește. Inițial, Căpitanul Jones a fost comandantul Vanderdrecken. Se spune că era un om nemilos și înainte de a fi exilat și blestemat să colinde la nesfârșit oceanele.

După cum chipurile se pretinde, el ar fi susținut că poate naviga de jur împrejurul promontoriului, oricât de primejdioasă ar fi această călătorie. Din cauza acestei aroganțe, el ar fi fost capturat de Satana, care i-a transformat corabia într-un vas fantomă. Un vas care, la rândul ei, urma să aducă ghinion și blesteme asupra navelor cu care se intersectează. Davy Jones sau Davie Jones și legendele aferente lui sunt suficiente pentru ca marinarii să dea crezare existenței stafiilor. Iar de aici la apariția unor noi legende, nu a fost decât un pas. 

Gina Rotaru

Foto: marineinsight.com

Publicat in: octombrie 2012
Inapoi la categoria «« Info

Galerie Foto

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement