Încep lucrările la mini-portul din Murighiol!

Home « Info « Porturi

Delta Dunării continuă să rămână în atenția autorităților! Campania de dezvoltare a zonei este în desfășurare, iar pe lista restaurărilor se află mini-portul din satul Murighiol. Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a anunțat că lucrările de amenajare a mini portului vor reîncepe anul viitor. Anunț ce i-a bucurat pe localnici, care speră că odată cu amenajare va înflori și turismul în zonă!

Hotărârea a fost aprobată de consilierii din Tulcea la sfârșitul lunii noiembrie și ia în calcul reamenajarea a două diguri din extravilanul comunei Murighiol. Diguri care au suprafețe construite de 1.482 metri pătraţi, respectiv 1.714 metri pătraţi, și pe care urmează să se construiască mini-portul.

Poarta de intrare în Delta Dunării

Proiectul face parte din strategia de dezvoltare a Deltei Dunării, transformând-o în una dintre cele mai mari atracții turistice românești! Autoritățile au de gând să reamenajeze fiecare colțișor al zonei, pentru care fiecare turist trăin sau român să aibă parte de o oază de liniște sau distracție, în funcție de preferințe.

„În proiectul iniţial era inclusă şi insuliţa din apropiere, însă aceasta nu va fi cuprinsă în prima parte a proiectului, pentru că demersurile de transfer a acesteia de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării la CJ ar dura prea mult şi ar afecta proiectul în sine. Vom găsi la final o soluţie pentru ca ea să fie inclusă în proiect. Vrem ca la Murighiol să le oferim turiştilor o nouă poartă de intrare în Delta Dunării", a declarat preşedintele CJ, potrivit AgerPress.

Delta Dunării și Marea Neagră, puncte forte românești!

Mișcarea și decizia de pornire a construcțiilor sporește credibilitatea autorităților în fața localnicilor, dar și a europenilor privind dezvoltarea națională a turismului. Amenajarea mini-portului din Murighiol este parte din subprogramul naţional de turism denumit „Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoralul Mării Negre”. Un program aprobat acum câţiva ani, care se bucură de finanțarea Ministerul Turismului, anunță Agerpresss. În cadrul acestui program s-au finanțat și finalizat lucrările de amenajare a plajei de la Marea Neagră din Sulina şi a mini-portului din localitatea Sfântu Gheorghe.

Gina Rotaru

Foto: turismland.ro

Publicat in: decembrie 2012
Inapoi la categoria «« Info

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement