Industria marină, la un pas de impas

Home « Info « Legislatie

Majoritatea meseriilor implică riscuri, însă navigația este una dintre cele mai înșelătoare. Marea nu este întotdeauna prietenoasă, iar atenția distributivă trebuie să funcționeze în fiecare secundă. Navigatorii sunt instruiți să manevreze ambarcațiunile și să ajute personalul din porturi în transportarea eficientă a varietății de mărfuri de la un port la altul, în conformitate cu o serie de reglementări.

Navigatorii se confruntă cu terorismul maritim, vremea aspră și, mai nou, întâmpină problemele dureroase din cauza sistemului greoi în care s-a afundat industria de transport naval. Metodele adoptate de autoritățile maritime au dus la agravarea problemelor în transportul pe mare, afectând puternic și în mod direct navigatorii. Inginerul-șef Mahendra Singh a detaliat câteva dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă industria de transport maritim în zilele noastre. Iată care sunt:

1. Certificate de navigator emise prea ușor. În zilele noastre, cei mai mulți navigatori lucrează pe vapoare care aparțin unor țări precum Filipine, Ucraina, China, Bangladesh, Pakistan și Sri Lanka, deși figurează ca fiind angajați pe vase ale unor țări precum Belize sau Insulele Marshal. Una dintre problemele majore cu care se confruntă industria de transport maritim este eliberarea numărului mare de certificate de navigatori emise în țări precum Belize și Marshal Islands.

Fiecare dintre noi am văzut anunțuri cu firme care pretind că emit cu promptitudine certificate de marinar înregistrate în Belize şi Insulele Marshal. Cu toate acestea, este de remarcat faptul că recrutarea și formarea profesională a marinarilor au fost puternic afectate din cauza apariției acestor certificate. Iar astfel de anunțuri de recrutare a personalului navigant, apărute în ziare importante, sunt în creștere. Legea ar trebui să oprească recrutorii lipsiți de scrupule, care oferă pregătiri derizorii și emit documente care atestă meseria de navigator. Unele țări precum Filipine și Ucraina au început să ia în serios această problemă, iar navigatorii lor beneficiază de o formare de calitate, certificată legal. Din păcate, instituțiile din India nu sunt atente la această problemă și se confruntă cu existența a mulți navigatori cu diplomă care, însă, nu au beneficiat de formare profesională de specialitate. Probabil, aceasta este și problema din cauza căreia cadeții și inginerii debutanți nu reușesc să-și găsească locuri de muncă.

2. Măsuri de securitate portuare, fără sens. Până acum câțiva ani, înainte de apariția codului Internațional pentru Securitatea Navelor și Facilităților Portuare (ISPS), echipajelor le era convenabil să-și termine munca târziu după-amiaza, pentru a putea apoi să se recreeze pe uscat. Acum, însă, libertatea de mișcare a marinarilor a fost puternic redusă din cauza unor legi făcute fără minte.

Din pricina măsurilor riguroase de securitate, chiar și turiștii sunt împiedicați să viziteze navele din port sau să interacționeze cu personalul acestora. Chiar și preoții sunt considerați amenințări la adresa securității, motiv pentru care nu au voie să intre în port. Lucru ce face relaxarea sau socializarea cu alți oameni aproape imposibile pentru navigatori.

3. Timp insuficient pentru lucrările de întreţinere în porturi. Permisia de ancorare s-a mișcorat, iar navigatorii nu mai au timp suficient pentru a efectua operaţiunile de întreţinere a navelor. Autorităţile portuare vor să termine cât mai rapid încărcarea și descărcarea mărfii, pentru ca vasele să nu staționeze multă vreme. Din această cauză, multe ambarcațiuni pleacă din port fără să fi beneficiat de servicii complete de întreținere. Organizația Maritimă Internațională ar trebui să emită cereri la administraţiile portuare pentru asistarea navelor, în măsura în care acest lucru este posibil.

Iar acestea sunt doar câteva dintre problemele reale, de o importanță majoră, cu care se confruntă industra marină din întreaga lume. Multe companii internaționale, au început deja să ia măsuri în acest sens. Însă, cum cu o floare nu se face primăvară, iar dacă autoritățile maritime nu iau măsuri, industria marină ar putea suferi o puternică decădere în următorii ani.

Autor: Gina Rotaru

Sursa foto: anconmaritime.com

Publicat in: iulie 2012
Inapoi la categoria «« Info

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement