„Fii activ pentru sturioni”

Home « Info « Legislatie

România și Bulgaria dețin cele mai mari recolte de sturioni pentru caviar. Cu toate acestea, pericolul de a pierde aceste culturi este majori din cauza pescuitului ilegal. Motiv pentru care autoritățile încearcă să implementeze mai multe programe pentru mobilizarea oamenilor în protejarea sturionilor. Discuția a avut loc de Ziua Internaţională a Dunării, sărbătorită anual în 29 iunie, când au fost prezentate și diferite propuneri pentru protejarea speciei.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, şi cu susţinerea Sistemului Coca-Cola România. Toate propunerile au fost prezentate în cadrul Forumului de Mediu al Dunării, organizat de Administraţia Biosferei Delta Dunării, la Tulcea între 27-29 iunie. Tema zilei a fost „Fii activ pentru sturioni”. O temă în cadrul căreia s-au discutat efectele prohibiţiei pe 10 ani (2006-2016) la pescuitul comercial al sturionilor sălbatici, care au fost atât pozitive, cât și negative. Până la ridicarea interdicției de pescuit au mai rămas trei ani, timp în care se pot lua măsuri în protejarea celor șase specii de sturioni din apele României: cega, morun, nisetru, păstruga, viza şi şipul.

Protecție la nivel regional

Cega încă mai poate fi zărită, însă viza şi şipul au dispărut din Dunăre. Celelalte trei specii - morunul, nisetrul şi păstruga – sunt grav ameninţate de pescuitul excesiv, îndeosebi pentru icre. Sturionii sunt peşti indicatori foarte importanţi, ei trăind la adâncime unde poluarea este cea mai persistentă. Pierderea lor pune în pericol ecosistemele acvatice din care provin.

Pentru aceste motive, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta cere protecţie specială la nivel regional, prin includerea morunilor - cei mai vulerabili în acest moment, în Directiva Habitate 92/43 EC. Această soluţie a dat roade în cazul sturionului adriatic şi baltic pus sub protecţie acum 20 de ani, speciile începând să se refacă. Demersul este susţinut de Comisarul de Mediu, Janez Potocnik, dar şi de directorul Capital Natural în cadrul Directoratului General de Mediu din Comisia Europeana, Pia Bucella.

Foarte important de adresat este şi aspectul economic, cel care reprezintă sursa ameninţărilor acestor specii de sturioni. La ora actuală, sturionul din Dunăre se vinde sub valoarea lui pe diverse filiere ilegale, pierzându-se importante taxe la bugetul public, se anunță într-un comunicat de presă publicat de Mediafax..

România ar trebui să producă în ferme cât mai mult astfel încât piaţa să fie satisfacută cu caviar de calitate şi etichetat CITES. În plus, Asociaţia face un apel către restaurantele şi procesătorii acestor produse pentru a lua parte la soluţie şi nu la problemă, invitându-I să se angajeze la achiziţii exclusiv din surse legale.

Gina R.

Foto: cotidianul.ro

Publicat in: iulie 2013
Etichete pentru acest articol: caviar, Caviar Romania, icre sturion, sturioni
Inapoi la categoria «« Info

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement