Lansarea ambarcațiunii la apă!

Home « Info « Lacuri

Vremea frumoasă îi împinge pe navigatori spre o escapadă în largul apelor. Sună frumos și chiar tentant, însă cum lansăm o ambarcațiune la apă și care sunt procedurile de urmat pentru siguranța proprie? Dacă navigatorii cu experiență știu deja toate acete „detalii”, persoanele cu ceva mai puțină experiență s-ar putea să întâmpine dificulăți. Și, pentru a nu-și strica plăcerea de a naviga, ne-am gândit să prezentăm câteva puncte cheie necesare pentru lansarea unei ambarcațiuni la apă, fie ea velier sau barca cu motor, în orice zonă din România.

Pentru început, documetarea este cuvântul cheie! După ce ți-ai ales zona în care vrei să navighezi (Murighiol, Dunăre, Marea Neagră ș.a), trebuie să afli locațiile unor rampe de acces pentru ambarcațiuni și cum poți ajunge la ele din drumurile principale, starea drumului de acces, dacă există sau nu parcări auto sau peridocuri.. În concluzie, tot ce ține de accesul cu ambarcațiune spre apă și posibilitatea de a o ancora undeva. Aceste informații sunt printre cele mai importante când te avânți la lansarea ambarcațiunii pe apă!

Rampe gratis sau contra cost

Din nefericire, în România există foarte puține rampe gratuite, iar marea majoritate dintre ele sunt într-o avansată stare de deteriorare. Însă pot fi folosite cu ceva ajutor. Multe sunt din pietriș, altele din beton. În Capitală rampele gratuite de lansare la apă sunt aproape impracticabile, cele acceptabile și sigure fiind acelea contra cost din Văcărești și Parcul Herăstrău. Accesul gratuit este pe lacul Mogoșoaia, însă zona este neamenajat, iar apa începe să se adâncească după 100 m de mal.

Snagov – Intrarea Florilor este cel mai recomandat pentru lansarea ambarcațiunii la apă. Este o zonă perfectă pentru sfârșitul de săptămână: există valuri, ai unde acosta și se găsește întotdeauna o persoană care să te tragă la mal. Aici vei găsi și rampe contra cost, iar prețul se învârte pe la 50 ron – lansat la apă și 50 ron - scos la mal. În zona publică se poate băga peridocul în apă.

Periodic

Peridocurile înlocuiesc rampele de lansare la apă, demonstrându-se a fi achiziții destul de profitabile, mai ales dacă obișnuiești să ieși cu barca în larg. De asemenea, îți permite să lansezi barca la apă de pe orice zonă a malului. Dacă ambarcațiunea este de mici dimeniuni, o vei putea face și singur. Dacă însă vorbim despre o șalupă sau un yacht de mici dimeniuni atunci ai nevoie de ajutor sau să ai un peridoc corescunzător ambarcațiunii tale.

Pentru velier se poate utiliza un peridoc normal, dacă este cu derivor mobil - ghilotină sau centerboard. Dacă are chilia fixă, este nevoie de un peridoc special, care să permita trecerea chilei. Pentru a fi sigur că ai sau îți achiziționezi ceea ce trebuie, îndreaptă-te spre producătorii de remorci. Unul care face și peridoc custom, în funcție de barcă este Relian.

Gina Rotaru

Publicat in: martie 2013
Etichete pentru acest articol: lansare la apa, navigatie, peridoc, rampe lansare la apa
Inapoi la categoria «« Info

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement