Vara asta, simte-te magic!

Home « Ghid « Turism

Toată lumea a auzit de parcul acvatic Aqua Magic, amenajat în sudul staţiunii Mamaia, aproape de staţia de Telegondolă. Este un loc, aşa cum îi spune şi numele, magic, plin de distracţie şi aventură, în care te poţi bălăci şi amuza cât este vara de lungă.

Inaugurat în urmă cu 11 ani, parcul Aqua Magic se întinde pe-o suprafaţă impresionantă (aproximativ 30.000 mp) şi are o capacitate de 3000 de locuri, fiind exact locul în care relaxarea se îmbină perfect cu distracţia.

Aqua Magic este prevăzut cu 14 instalaţii acvatice moderne, mini-tobogane colorate, piscine buclucaşe, Jacuzzi şi Lazy River (destinate celor care doresc să "lenevească"), iar curajoşii se pot aventura în Space Bowl, Super Crater, Multislide, River Ride, Mega Pipe, Twister, Kamikaze, Turbo Slide, Black Hole.

 

Atmosfera de distracţie este completată şi de un sound pe măsură, spectacole şi concursuri create de echipa de animatori a parcului, unele dintre ele ţinând până târziu în noapte, pentru ca toată lumea să se simtă bine.


Name
 

Din peisajul marin nu lipsesc nici şezlongurile şi umbrelele, care acoperă întregul parc, mărginind piscina principală, râul şi zona dedicată copiilor. Parcul este prevăzut cu numeroase terase, baruri (Bar Acvatic, Ibiza Bar) şi restaurante (Aqua Club şi "La Pitici"), în care te poţi delecta cu băuturi variate, îngheţată, snacks-uri, dulciuri şi preparate culinare diverse. Mai mult, prichindeii au la dispoziţie Aqua Toys, un magazin plin cu jucării, păpuşi, figurine de acţiune, jocuri creative şi constructive, mingi, saltele, colace şi găletuşe.

În plin sezon, pentru adulţi, taxa de acces în parc este de 70 de lei (în iulie şi august) şi 40 de lei (în septembrie), iar pe copii, toată distracţia îi costă 30 de lei (iulie şi august) şi 20 de lei în luna septembrie. În preţ sunt incluse: şezlong, umbrelă, măsuţă, acces la spaţiul şi echipamentele acvatice, vestiare şi duşuri, cutii pentru valori, servicii salvamari etc.

Vino şi tu la Aqua Magic, pentru a găsi paradisul perfect!

 

 

 

Autor: Irina B.

sursa foto: cazare.info

Publicat in: iulie 2014
Etichete pentru acest articol: Aqua Magic, jacuzzi, piscina, topogane
Inapoi la categoria «« Ghid

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement