
În data de 8 iunie 2013, milioane de organizații și comunități din întreaga lume au sărbătorit Ziua Mondială a Oceanelor. Este data la care se organizează milioane de activități ecologice, care ajută la educarea copiilor și adulților în privinșa impactului major pe care îl are oceanul asupra vieții noastre și ceea ce trebuie să facem pentru a păstra un echilibru în ecosistemul natural.
Astfel, în zilele de 8 și 9 iunie, comunități și organizații din fiecare oraș din lume au oferit un exemplu de ecologizare, au ținut discursuri pe tema „Importanța Apei” și le-au prezentat oamenilor câteva dintre modurile în care putem proteja această sursă vitală în fiecare zi. Moduri care nu necesită un efort foarte mare, ci doar o atenție sportită în privința resurselor pe care le utilizăm și, uneori, le risipim în fiecare zi.
De ce sărbătorim Ziua Mondială a Oceanelor?
Oceanul reprezintă 70% din suprafața Pământului și ne oferă resurse importante pentru rupraviețuire precum oxigen, hrană, o climă prielnică dezvoltării plantelor, apă potabilă și un potențial puternic în practica farmaceutică. Ziua Mondială a Oceanelor a apărut în 2002, cu scopul de a informa și schimba perspectiva oamenilor privind importanța și utilizarea apei, a energiei și a hranei. Noi am adunat câteva dintre sfaturile specialiștilor, și le-am înșiruit pentru fiecare dintre noi.
Reducerea consumului de energie
Folosiți cât mai puțin mașina. Dioxidul de carbon din arderea combustibililor fosili poate duce la acidificarea oceanelor. Înlocuți pe cât posibil autoturismele cu bicicleta, mersul pe jos sau folosiți transportul public.
Evitați plasticul! Resturile plasticelor ajung în ocean prin deversarea deșeurilor, iar viețuitoarele le confundă adesea cu hrană. Multe dintre acestea mor infoxicate, prin sufocare, sau din cauza hemoragiei interne. Optați pentru elemente reutilizabile, precum pungile din pânză sau sticle de apa reîncărcabile.
Reducerea consumului de apă poate reduce scurgerea apelor uzate în ocean, salvând habitatul marin de contaminare cu substanțe chimice. Puteți reduce concumul de apă înlocuind baia cu dușul și prin oprirea apei în timpul perierii dinților.
Iar acestea sunt doar câteva dintre sfaturile pe care ecologiștii le transmit întregii populații! Sunt lucruri mărunte, care ne pot face planeta mai curată, aerul mai curat, iar alimentele fără atât de munte chimicale.
De asemenea, pescuitul excesiv, practicile distructive de pescuit, poluarea, pierderea biodiversității, acidificarea oceanelor și schimbările climatice amenință în mod serios sănătatea și vitalitatea mediului marin.
Gina R.
Foto: topnews.ae
Articole asemanatoare
» Ce este un cimitir naval
» Lacuri de vizitat cel putin o data in viata
» Lacul Vulturilor sau Lacul fara Fund !
» Traseu Ciucarul Mare !
» Pestera Veterani !
Comentarii
Nu sunt comentarii
Adauga Comentariu
« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat-
Regata Oyster, între exotic și exclusivist (foto) //
-
Cruiser, de la yachturi la pantaloni scurti //
-
SC Fisela Impex SRL //
-
Avantajul Pescarului //
-
Magazinul Pescarului Modern SRL //
-
Total Fishing Impex SRL //
-
Pescar-Hoinar //
-
S.C. CREATIVE VISION S.R.L. //
-
Banana Spreu Boote //
-
Scuter submersibil Sea Doo RS 1 //
-
Unde mergem in vacanta ?
Vacantele fiecaruia dintre noi sunt unice, asa cum sunt si oamenii, unici…
-
Secrete pentru o vacanta aproape perfecta !
Agentia de turism trebuie sa fie mai mult decat un simplu vanzator de…
-
Salonul Nautic International Bucuresti 2017
Cea de a 9-a editie a Salonului Nautic International Bucuresti se va desfasura…
-
De ce este bine sa cumparam vacantele prin agentiile de turism !
La editia din acest an peste 50.000 de turişti au fost asteptati sa treaca…