O croazieră s-a scufundat în râul Neva, din Rusia

Home « Evenimente « Inedit

Panică la bordul unei nave de croazieră, după ce un accident naval s-a petrecut pe râul Neva, din Rusia. În noaptea de marți spre miercuri, echipele de salvare au fost chemate de urgență pe râul Neva, la Sankt Petersburg, după ce croaziera a intrat în coliziune cu o altă navă. În urma impactului puternic, nava de croazieră, la bordul căreia se aflau 15 persoane, a început să se scufunde.

Potrivit unui oficial de la nivel regional al ministerului, citat de APF, toate persoanele aflate la bordul croazierei au fost salvate. Accidentul naval s-a produs la ora 02:00 (01:00, ora României), anunță Ministerul rus pentru Situații de Urgență, citat de presa internațională.

Toți turiștii au fost salvați

Acțiunile de salvare au început imediat după scufundarea vasului. Persoanele aflate deja în apă au fost salvate de echipajele altor nave care navigau la acea oră pe râul Neva. Zece dintre ele au fost transportate la spital în vederea efectuării unor examene medicale, a mai spus Ministerul rus. Potrivit raportului preliminar, nava de croazieră nu s-a abătut de la traseul inițial, autoritățile stabilind că, în momentul coliziunii, circula regulamentar.

Potrivit primelor estimări ale anchetatorilor, croaziera a fost lovită de o ambarcațiune de mari dimensiuni, care nu și-a respectat traiectoria de drum. În urma loviturii, ambarcațiunea nu a suferit daune majore, însă nava de croazieră a fost puternic avariată. Croaziera la bordul căreia se aflau cei 15 turiști era de mici dimensiuni, spun autoritățile, care au menționat și faptul că accidentul nu a perturbat deloc traficul în zonă.

Accidente navale grave

Nu este primul accident naval care afectează transportul marin rusesc. Anul trecut o croazieră de mari dimensiuni, la bordul căreia se aflau aproximativ 208 persoane, s-a scufundat în apele râului Volga, din Rusia. Oficialii spun că nava s-a scufundat în opt minute, echipele de salvare încerând cu disperare să găsească cât mai mulți spraviețuitori.

Iar în anul 2002, o altă ambarcațiune rusească s-a izbit unul dintre pilonii podului Liteiny, din centrul orașului Sankt Petersburg. Imediat după impact, echipajul aflat la bordul ambarcațiunii a fost evacuat, neexistând victime. În schimb, nava transportatoare de mărfuri a început să se scufunde, blocând traficul naval în acea zonă zile întregi.

Autor: Gina Rotaru

Sursa foto: RIA Novosti

Publicat in: august 2012
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement