Rescue 2012 Boat Championships

Home « Evenimente « Concursuri

A început Campionatul Modial de Salvare Maritimă 2012! Anul acesta, sute de salvamari s-au strâns pe plajele australiene pentru a da startul celei mai mari competiții mondiale privind acțiunile de salvare marină. Iar etapele Campionatului nu se anunță deloc ușoare. Ele încadrează toate activitățile posibile, atât de pe uscat, cât și din apă, care testează rezistența fizică, îndemânarea și abilitățile de întotători și navigatori a salvamarilor! Startul s-a dat în data de 7 noiembrie, concursul urmând să se încheie în 18 noiembrie 2012.

Campionatul Mondial de anul acesta se va desfășura în Adelaide, Australia de Sud, și va include cinci competiții distincte - World National Team Championships, World Interclub Championships, World Masters Championships, World Surf Boat Championships, and World Inflatable Rescue Boat Championships.

Campionatul salvamarilor competenți!

În cadrul Rescue 2012 Boat Championships s-au putut înscrie numai salvamari competenți, cu vârste de peste 30 de ani. Conpetitorii au trebuit să demonstreze că au experiență în practicarea meseriei de salvamar, prin recomandări din partea angajatorilor. Sportivii pot concura la zece discipline separate precum înot, simulări de salvare urgență, surf-schi, navigație, sprint pe plajă, steaguri pe plajă, bărci de surf și IRB (rugby pe ape, cu bărci gonflabile).

Desfășurarea evenimentului

Competițiile la Echipe Naționale pe plajă și toate evenimentele IRB, vor avea loc pe Glenelg Beach, o plajă populară aflată în suburbia capitalei Australiei de Sud.
Christies Beach va găzdui toate evenimentele realizate de echipele Masters, Interclub și Surf. Plaja este o suburbie la malul mării în sudul zonei metropolitane Adelaide, din orașul Onkaparinga.
Iar Adelaide Stete Aquatic Centre va găzdui toate echipele care participă la competiții în piscină, precum înotul.

Țările participante

Din păcate, România nu se regăsește printre țările cu reprezentanți la Rescue 2012 Boat Championships. Echipele de anul acesta provin din țări precum: Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Camerun, Canada, China, Republica Cehă Danemarca, Egipt, Finlanda, Fiji, Franța, Germania, Marea Britanie, Hong Kong, Ungaria, India, Indonezia, Iran, Irak, Irlanda, Italia, Japonia, Kenya, Letonia, Macedonia, Malaezia, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Pakistan, Filipine , Singapore, Slovenia, Africa de Sud, Spania, Sri Lanka, Suedia, Elveția, Thailanda și Statele Unite ale Americii.

Echipe Naționale tineret: Canada, Australia, Statele Unite ale Americii, Spania, Norvegia, Noua Zeelandă, Japonia, Hong Kong, Irlanda, Marea Britanie și Kenya. Evenimentele au început deja, astăzi fiind cea de-a doua zi de competiții pe apă. Vă ținem la curent!

Gina Rotaru

Foto: rescue2012.com.au

Publicat in: noiembrie 2012
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement