Regata Oyster, între exotic și exclusivist (foto)

Home « Evenimente « Concursuri

Cluburi exclusiviste în lumea yachtingului de lux? Oh DA! Iar dacă pe lângă opulență și eleganță, există și iz exotic, cu siguranță vei spune „vreau și eu!”. Asta se întâmplă și în cazul companiei caraibiene Oyster, care a reușit să ia cu asalt piața internațională, cu ajutorul unui club exclusivist de lux... prin regate și competiții nautice! O idee năstrușnică, dar care i-a făcut pe mulți să spună DA în achiziționarea unui yacht individual marca Oyster!

Iar odată ce ești proprietar de yacht Oyster, ești parte din familie: poți participa la regatele exclusiviste organizare anual de companie, apreciate și admirate pe plan mondial! Ideea a apărut în 2011, anul în care compania a simțit o creștere a clientelei. Iar 2013 este primul an în care va avea loc această competiție!

Agitație în Port Louis Marina

Așadar, putem spune că, în 2013, Port Louis gazduiește una dintre cele mai exclusiviste regate din lume - Regata Oyster. Întreaga flotă a companiei producătoare de yachturi de lux se adună în aprilie pentru o competiție de yachturi pe mare, pregătirile fiind deja în plină desfășurare. Flota Oyster se va aduna în Port Louis Marina în data de 08 aprilie 2013, când se va da startul unei curse în jurul insulei caraibe. De-a lungul regatei, participanții, formați din proprietarii yachturilor și angajați ai companiei, vor avea o oprire peste noapte în Le Phare Bleu, unde vor cina în una dintre cele mai exclusiviste locații de pe insulă.

Înscrieri

Autoritățile insulei și reprezentanții companiei au început deja pregătirile pentru prima Regatta Oyster, iar proprietarii și familiile lor se pot aștepta la o ediție de-a dreptul specială! Fiind primul an, organizatorii își vor aștepta clientela cu nenumărate surprize. Motivul: este anul de lansare a năstrușnicei idei, care s-a transformat într-o strategie de marketing iscusită. O strategie ce se preconizează că va aduce companiei renume și câștiguri mari, spun reprezentanții Oyster. Regata se va desfășura în perioada 08.04.2013 – 13.04.2013! Noi vom sta cu ochii pe ei, pentru a putea admira cele mai multe yachturi de lux personalizate adunate laolaltă.

Gina Rotaru

Foto: Oystermarine.com

Publicat in: ianuarie 2013
Etichete pentru acest articol: regata, regate yacht, yacht, yachturi
Inapoi la categoria «« Evenimente

Galerie Foto

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement