Record national pentru o cauza nobila!

Home « Evenimente « Concursuri

57.600 de metri înotaţi în 24 de ore şi 5 kilograme slăbite sunt performanţele unui braşovean, care a înotat pentru o cauză nobilă weekendul trecut, în bazinul aflat la Complexul Sportiv Sydney 2000, la Izvorani.

Remus Miron (32 de ani) a devenit primul român care a înotat timp de 24 de ore, dar şi prima persoană care a reuşit să-i motiveze şi pe alţii să doneze bani pentru un nou centru Hospice Casa Speranţei.

Obişnuit să înoate în scopuri umanitare, ca să-i ajute pe oameni, Remus şi-a doborât propriul record, acela de a înota aproximativ 60 de kilometri în 24 de ore. Întrebat de reporterii strânşi la faţa locului dacă ar mai repeta această experienţă, sportivul a declarat că ar face-o oricând, însă şi-ar dori că suma strânsă în acest fel să fie mai mare: "Sper ca pe viitor să reuşim să mobilizăm şi mai mulţi români!"

Cum a rezistat? Tot Remus a elucidat misterul, spunând că această acţiune caritabilă l-a impulsionat şi l-a determinat să se bucure "de fiecare secundă, de fiecare moment". "M-a motivat în primul rând conceptul, este o competiţie cu strângere de fonduri. Am înotat aproape 60 de km. Dacă mergeam pe jos, aş fi ajuns cam până la Ploieşti. Aş mai vrea să dobor un record în cazul în care va trebui să mai ajut pe cineva, dar nu anul ăsta. Şi aş vrea ca acţiunea să fie mai mediatizată, iar înotul să aibă parte de mai multă atenţie. S-au strâns 10.000 de euro, dar în Italia, unde există o cultură a sportului, se aduna un milion."

Cu toate astea, efortul depus de Remus Miron a fost unul uriaş, pentru care s-a pregătit timp de doi ani. În fiecare săptămână a înotat câte 20 de kilometri în bazin, dobândind aptitudinile unui sportiv de performanţă.

La reuşita recordului său a contribuit şi prezenţa rudelor, a prietenilor şi a campioanelor la nataţie Carmen Bunaciu şi Anca Pătrăşcoiu. "Este greu să vorbeşti despre o performanţă incredibilă, despre o dorinţă transformată, cu multă ambiţie şi eforturi uriaşe, în realitate!”, a declarat Carmen Bunaciu la scurt timp după ce Remus a doborât recordul.

 

 

Irina B.

sursa foto: colorado.edu

 

Publicat in: februarie 2014
Etichete pentru acest articol: bazin de inot, inot, record national, Remus Miron
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement