Food and yachting în Newport

Home « Evenimente « Concursuri

Delicatese culinare, distracție cât cuprinde și ambarcațiuni pe val. Este secretul celei mai râvnite competiții culinare marine, organizată anual în diferite porturi ale lumii. Iar anul acesta, Newport (S.U.A.) a dat startul la distracție, punând cot la cot peste 11 bucătari de pe croaziere de lux, pentru a face o demonstrație de pricepere și îndemânare la prepararea celor mai sofisticate delicatese marine. Ce a ieșit? Stați să vedeți!

Adrenalină, mâncare bună și o competiție strânsă de mirosuri îmbietoare și savori care mai de care mai apetisante. Cum să nu-ți lase gura apă? Iar dacă vorbim și de bucătari cu experiență de neegalat, puteți fi siguri că evenimentul s-a lăsat cu îmbucături inedite. Vorbim de concursul culinar Newport Charter Yacht Show, care s-a desfășurat între 18 și 21 iunie. La competiție s-au adunat bucătarii-șefi de la 11 yachturi de lux, dintre cele 27 participante la eveniment.

Show în yachturi de peste 30 de metri

Competiția culinară Wednesday’s a fost împărțită în două clase: Clasa Grande, pentru yachturi de peste 30 de metri, și Premier Class pentru yachturi de sub 30 de metri. Și cum clasele diferă, organizatorii competiției au oferit premii pentru fiecare categorie. Astfel, câștigătorul de la Clasa Grande a fost bucătarul-șef Eddj, care lucrează pe un yacht de 44 de metri, Lady M, iar pe primul loc la Premier Class s-a situat bucătarul-șef Megan, de pe Destiny, un yacht cu vele de 22 de metri lungime.

Provocarea a fost mare, imaginația bucătarilor fiind greu pusă la încercare. Au au fost nevoiți să inventeze pe loc o delicatesă culinară, imediat după dezvăluirea ingredientelor secrete.

În dimineaţa zilei de concurs, şase bucătari din Clasa Grande au primit un coș în care se regăseau 40 de ingrediente locale (crescute pe o rază de 80 km în jurul Newport-ului), cu ajutorul cărora trebuiau să gătească o delicatesă culinară pentru cei trei aflați în juriu: bucătarul-șef din localitate, Bob Bankert, specializat în fructe de mare, bucătarul-șef local, Matt Preble - specializat în preparate afumate - și Danielle Aragon Cabrera, editor-șef la ShowBoats International.

Delicatese de top pe yachturi de lux

„Am lucrat ca bucătar pe yachturi timp de şase ani, dar aceasta este prima dată când ajung la Newport Charter Yacht Show, a declarat chef-ul câștigător Eddj, care a încântat juriul cu o supă din fructe de mare, cu paste, spanac, brânză ricotta și sos marinat. Premiul i-a adus posibilitatea de a apărea într-un editorial de trei pagini în publicația ShowBoats International (sponsor al competiției), un voucher la Newport Restaurant Group şi la vinăria Cellar Newport, precum și o carte de colecție de la Boat International Media. „Timpul de preparare a fost identic cu timpul necesar pentru servirea clienților noștri aflați la bordul yacht-ului. Ne-am descurcat, iar show-ul a fost de excepție. Cred că de la an la an va fi și mai grandios.“

Supă de cremă în stil New England

Bucătarul-șef Megan, câștigătoarea Premier Class, și alți șase bucătari au avut misiunea de pregăti și servi juriului chintesenţa unui fel de mâncare din New England - supă de fructe de mare. Când felurile de mâncare au fost gata, participanţii show-ului au fost invitaţi să viziteze bucătăria fiecărui yacht pentru a gusta din fiecare supă și a vota care este cea mai bună.

„Este prima dată când gătesc un fel de mâncare din New England la un show culinar“, a declarat șeful bucătar Megan, care a lucrat pe pe ambarcațiuni de lux timp de șase ani. Ea a cucerit juriul cu o supă-cremă bazată pe homar negru şi scoici, obținând un voucher la Newport Restaurant Group şi o carte de colecție de la Boat International Media. „A fost foarte distractiv pentru că toți bucătarii de pe yachturile participante care s-au ajutat reciproc, făcând degustări din preparatele fiecăruia“.

Spectacolul de patru zile, intrat în al 30-lea an competitiv, a pășit într-o nouă eră când Newport Exhibition Group a preluat conducerea privind aprovizionarea cu produse și gestionarea facilităților oferite de Centrul de Yachting Newport, situat în centrul orașului cu același nume.

Autor: Gina Rotaru

Sursa foto: superyachttimes.com

Publicat in: iulie 2012
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement