Maltese Falcon, cel mai rapid și luxos yacht cu vele din lume (galerie foto)

Home « Ambarcatiuni « Yaht

Lux, opulență, viteză și o estetică inedită pentru un yacht cu vele. Este vorba despre celebrul super yacht cu vele Maltese Falcon, care face fuori printre marii pasionați de yacht-uri de lux din întreaga lume maritimă. Sunteţi curioși cum arată și ce poate face cel mai „vânat yacht cu vele din întreaga lume?

Ei bine, pentru început putem spune că acest yacht cu vele are capacitatea de a atinge viteze record, chiar și în condiții meteorologice nefavorabile, precum vânt puternic. Poate traversa Oceanul Atlantic în doar 10 zile și beneficiază de un sistem de navigație de ultimă generație. Maltese Falcon a fost lansat încă din 2006 de compania Perini Navi și este dotat cu un sistemul de navigație Rig Falcon, de la DynaRig, care include trei șine fixe și catarge rotative, care găzduiesc cincisprezece vele.

De la yacht cu vele rapid, la croazieră de lux

Maltese Falcon nu este doar un yacht cu vele de lux, ci este și special creat pentru o croazieră rapidă. Este o frumusețe de 88 de metri lungime, care acoperă o suprafaţă totală de navigare de 2.400 de metri pătrați și care poate atinge o viteză maximă de 18 noduri. Chiar şi la 14 noduri, acest super yacht cu vele poate traversa 3.000 de mile marine în viteză record. Iar cea mai bună veste este că nu ai nevoie de un personal numeros. Am aflat că un singur marinar priceput este de ajuns pentru a pilota vasul.

Maltese Falcon poate găzdui 12 persoane în șase cabine. Patru dintre ele sunt pe puntea inferioară, iar una se află pe puntea superioară și deține propria zonă de pilotaj. Tot pe puntea superioară găsim și cabina VIP, care dispune de un dressing separat și o sală de gimnastică pentru invitați. Pentru un confort sporit și un lux pe măsură, patru dintre cabinele acestui yacht cu vele pot fi modificate și transformate cu ușurință în două cabine VIP spațioase, fiecare cu baie proprie.

Arhitectură de top și design inteligent

Arhitectura și design-ul interior au fost proiectate într-un mod inteligent, dând sentimentul de open-rooms datorită iluminării cabinelor. Cele trei punți ale acestui yacht cu vele sunt unite printr-o scară circulară, care înconjoară catargul principal. Podelele transparente lasă lumina naturală să treacă, creând o ambianță captivantă. Efectele acestei lumini naturale pot fi observate până la punțile inferioare ale luxosului yacht cu vele. Nici la capitolul distracție Malteze Falcon nu stă rău deloc.

Captivant este cuvântul prin care echipa Nautica Magazine ar putea caracteriza acest yacht cu vele. Vă mai spunem doar că vasul are pregătite patru bărci cu vele, 14 jet ski-uri, şase seturi de echipamente de scufundare şi schiuri de apă. De ajuns?

Autor: Gina Rotaru

Sursa foto: marineinsight.com

Publicat in: iulie 2012
Inapoi la categoria «« Ambarcatiuni

Galerie Foto

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement