Cele mai mari 5 iahturi din lume

Home « Ambarcatiuni « Yaht
Lürssen şi  Blohm + Voss şi PlatinumYachts sunt firmele care produc unele din cele mai luxoase iahturi din lume. Se pare că cei mai bogaţi şi influenţi oameni ai planetei sunt arabii şi ruşii, ei fiind cei care au cele mai scumpe iahturi. De la magnaţii petrolului şi până la feţele regale ale celor din Orientul Mijlociu, iahturile se transformă în adevărate palate plutitoare, dispunând de cele mai moderne dispozitive şi dotări. 
 
Iahtul Project Azzam. 622 milioane de dolari, proprietar: Familia Regală Saudită
 
Iahtul Azzam a fost desemnat ca fiind cel mai mare şi mai scump din lume. Construit de firma Lürssen, ambarcaţiunea este capabilă să navigheze la o viteză de peste 30 de noduri. Interiorul a fost construit de  francezul Christophe Leoni în stil Empire, iar exteriorul a fost gândit de Nauta Yachts. Este format dintr-o combinaţie a două turbine cu gaz şi două motoare diesel, având o putere totală de 94.000 de cai putere. În giganticul rezervor se presupune că ar intra 1 milion de litri de combustibil. Iahtul este încă în construcţie, zvonându-se că ar dispune de un scut anti-glonţ şi unul anti-rachete. Cine credeţi că ar plăti uriaşa sumă de peste 600 de milioane de dolari? Desigur că arabii, proprietarul fiind preşedintele Emiratelor Arabe Saudite, Khalifa Al Nahyan.
 
Iahtul Topaz. 620 de milioane de dolari, proprietar: necunoscut
 
Cu o lungime de 147 de metri, luxosul iaht cântăreşte aproape 12.000 de tone şi este cu doar 2 milioane de dolari mai ieftin decât Azzam. Interiorul a fost construit de Terence Disdale Design, iar exteriorul de către Tim Heywood. Firma Lürssen este cea care a pus în practică întregul proiect, care poate ajunge la o viteză de 25,5 noduri.  Proprietarul luxoasei ambarcaţiuni a vrut să rămână anonim.
 
Iahtul Eclipse. 340 de milioane de euro, proprietar: Roman Abramovici
 
Roman Abramovici, proprietarul rus al clubului de fotbal Chelsea, este proprietarul lui Eclipse. Lungimea iahtului este de 167 de metri şi poate ajunge la o viteză de 22 de noduri. Cu o greutate de 14.000 de tone, ambarcaţiunea a fost construită de firma  Blohm + Voss. Recunoscut pentru girja faţă de sistemele de securitate, Abramovici a vrut ca dormitorul principal să fie blindat, iar ferestrele iahtului să fie antiglonţ. Iahtul a fost estimat la 340 de milioane de euro şi adăposteşte două piscine, două heliporturi, o sală de sport, un salon de coafură şi chiar un submarin. Interiorul de peste 6.000 de metri pătraţi conţine o saună, o baie cu valuri şi o piscină cu valuri.
 
Iahtul „A”. 323 de milioane de dolari, proprietar: Andrei Melnicenko
 
Se poartă în Rusia ca magnaţii să-şi cheltuie banii pe câte un luxos iaht. Afaceristul Andrei Melnicenko a luat în primire uriaşul de 119 metri, pus în funcţiune de două motoare Diesel MAN RK280, de la firma Blohm + Voss. Ambarcaţiunea nu funcţionează fără amprenta lui Melnicenko şi deţine două piscine, un eliport şi un vehicul pe perne de aer. Philippe Starck este designerul care a conceput interiorul, format din mobilier împodobit de oglinzi, decoraţiuni de sticlă şi argint.
 
Iahtul Dubai. 300 de milioane de dolari, proprietar: Şeicul Moahammed bin-Rashid Al Makhtoum
 
Prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite este cel care deţine colosalul Dubai, proiectat de firma  Blohm + Voss, finisajele şi decorul fiind lăsate în grija celor de la PlatinumYachts din Dubai.  Atingând o viteză de 26 de noduri, iahtul este pus în mişcare de două motoare Diesel MTU. Vasul, care are o lungime de 162 metri, vine echipat cu un elicopter Blackhawk, un garaj pentru submarinul propriu şi o scară de sticlă care face legătura între numeroasele apartamente VIP, piscine, jacuzzi, sala de conferinţă, cameră pentru squash şi numeroasele zone de agrement acvatic.
 
Autor: Narcisa Morariu
Sursa foto: www.charterworld.com
Publicat in: septembrie 2014
Etichete pentru acest articol: iaht, Azzam, Topaz, Eclipse,
Inapoi la categoria «« Ambarcatiuni

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement