HeliCat - navigație cu elicopterul (foto)

Home « Ambarcatiuni « Sport

Distracție, stabilitate și viteză pe valuri! HeliCat deschide noi porți spre distracția nautică! O nouă jucărie, care îmbină posibilitatea navigației de plăcere cu distracția pe apă, se evidențiază pe piața internațională de ambarcațiuni cu un design nonconformist și caracteristici istețe! Barca-elicopter este cea mai recentă și inovatoare invenție destinată tuturor devoratorilor nonconformiști de ambarcațiuni unicat.

 

Viziunea HeliCat se bazează pe un elicopter susținut de două schiuri mari, care permit navigația rapidă pe valuri, atingând o viteză de până la 80 km pe oră. Motoarele de 60 și 70 CP Mercury sau Yamaha sunt atașabile, iar lungimea totală a ambarcațiunii este de 6,5 metri, cu un fascicul de 3,05 m. Fascicul care are utilizări multiple precum navigație, pescuit, sau activități precum transport de bunuri întrucât deține un compartiment special, montat la bază. Designul ambarcațiunii este în plină dezvoltare, în Seattle, fiind realizat de o companie americană.

Prototip de 53.000 de euro

HeliCat poate găzdui până la patru persoane, însă constructorii încă lucrează la planul pentru extinderea cabinei. Motivul: doresc confort maximum în timpul navigației. Iar dacă acest lucru s-ar întâmpla, HeliCat ar putea fi utilizată de familii drept înlocuitor de un mini-yacht. Designul este atractiv, puterea este suficientă, iar spațiul ar oferi multe posibilități de distracție unei familii. Totodată, producătorii vor să reducă greutatea ambarcațunii cu 200 de kilograme față de producția argentiniană anterioară bazată pe fibra de sticlă de 775 kilograme.

De asemenea, există și o versiune cu parapantă atașată destul de atractivă, spun producătorii, care ar atrage nișa iubitorilor de veliere sau sporturi nautice cu vele. HeliCat urmează să fie lansat luna aceasta (iunie 2013) pe piața americană la prețul de 53.000 de euro. Ambarcațiunea elicopter va fi lansată pe piață în mai multe culori precum alb, galben, roșu și va putea fi personalizată în funcție de preferințele clientului, constructorii menționând că se pot adăuga chiar și lumini cu LED-uri.

În ceea e privește greutatea, constructorii ne sfătuiesc să fim fără grijă: HeliCat poate fi transportată cu mașina, fără mari dificultăți. Așadar, dacă poftiți la un astfel de model, pregătiți-vă pușculița și stilul de personalizare! E și păcat să nu transformați jucăria într-un model unicat! Nu de alta, dar mulți pasionați de ambarcațiuni nonconformiste își vor dori și, poate, achiziționa un astfel de model. Nu credeți?

Gina Rotaru

Foto: helicat.net

Publicat in: iunie 2013
Inapoi la categoria «« Ambarcatiuni

Galerie Foto

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement