Hydrospeed pe ape de munte (foto)

Home « Ambarcatiuni « Pneumatice

 

Adrenalină și viteză pe ape repezi de munte! Un nou stil de navigație cu o nouă jucărie nautică... Pregătiți de teste? Atunci puneți-vă centurile de siguranță și dați startul distracției pe râuri de munte cu hidrospeed, jucăria economică, fără motor, dar de adrenalină! Vorbim despre un nou concept, cu design atractiv, destinat iubitorilor de adrenalină la cote înalte.

 

Spunem asta pentru că hidrospeed poate fi utilizată doar de practicanții navigației extreme, care știe să manevreze o placă e surf, wakeboard sau o ambarcațiune precum canoe. Chiar și în aceste cazuri, sunt necesare câteva ore de practică înainte cu intructori profesioniști și un echipament adecvat. Curioși cum funcționează? Sportul provine din Noua Zeelandă, fiind practicat pe râul Sava, de sportivi îmbrăcați în haine de neopren, încălțați cu înotatoare, cu mâinile poziționate pe o placă mică de surf asemănătoare cu cea a salvamarilor (hydrospeed ), în timp ce alunecau în jos pe apa râului. 

Echipamentul hidrospeed

Pe lângă înotătoare, haine de neopren și placa, echipamentul obligatoriu mai constă în vestă de salvare și cască de protecție. Hydrospeed este aventura de apă, la care trebuie să vă asigurați că aveți forța necesară de a o parcurge. Practicanții sportului hidrospeed poartă înotătoare pentru a dobândi forța de tracțiune în timpul navigației prin curenții râului. Costumele de scafandru, papuceii și căștile de protecție sunt purtate ca mod de apărare la frig și de pietre. Mânușile, genunchierele, protecțiile la tibii și cotiere sunt purtate pentru protecția suplimentară pe râuri cu o adâncime mai mică, pentru a evita lovirea picioarelor de fundul râului în timpul navigației.

Toate aceste echipamente se îmbunătățesc în mod constant atât ca design cât și ca materiale, pentru a face sportul cât mai sigur posibil. Există multe companii de turism internaționale care oferă excursii de hidrospeed, iar cele mai multe se organizează în Noua Zeelandă lângă Queenstown, Wanaka, și Rotorua. Mai multe companii operează, de asemenea, excursii în Statele Unite aproape de Missoula, Montana, Sacramento, California, Bend, Oregon, și estul Tennessee.

Aici se găsesc cele mai repezi râuri, pe care profesioniștii sportului hidrospeed organizează competiții, aceasta fiind o modalitate comună de a petrece timpul liber. Pentru începători, sportul se practică neapărat alături de un instructor pe ape nu foarte repezi. Râurile trebuie să fie calme, pentru ca practicantul să învețe foarte mine mișcările de manevrare a plăcii hydrospeed.

Gina Rotaru

Foto: Activusoutdoors.co.uk

Publicat in: mai 2013
Etichete pentru acest articol: echipament hidrospeed, hidrospeed, sport hidrospeed
Inapoi la categoria «« Ambarcatiuni

Galerie Foto

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement