Delfinul, singurul submarin romanesc

Home « Ambarcatiuni « Inedit

Ce-ai spune dacă te-ai întâlni cu un "vânător de submarine nucleare", complet învelit într-o alveolă din cauciuc, cu instalaţii extrem de silenţioase, care a costat milioane de dolari statul român?

Numele lui este "Delfinul" şi este printre cele mai moderne submarine din Marea Neagră. A fost construit în URSS şi a fost lansat la apă pe 5 mai 1936, iar 49 de ani mai târziu, predat României, în mare secret, neavând parte de ceremoniile caracteristice festivismului comunist.

Pe cât de silenţios a cutreierat apele mărilor şi ale oceanelor, pe atât de performant este, beneficiind de tehnologii structurale care-i sporesc calităţile nautice şi tactice. Are o rază de acţiune de cinci ori mai mare decât submarinele din clase similare din dotarea NATO şi s-a făcut remarcat în Golful Persic, în timpul primului război din Irak, când, doar prin simpla lui prezenţă, era considerat un factor de risc major pentru celelalte submarine.

 

Singurul submarin românesc are o lungime de 72,9 metri, o lăţime de 10 metri şi un design proiectat după metoda picăturii de apă alungite. Această caracteristică îl face să înainteze mai greu la suprafaţă şi mai uşor în imersiune. La suprafaţă, are o viteză de croazieră de 8-12 noduri, iar în imersiune, prinde 20 de noduri (aproximativ 40 de km pe oră).

 

Pentru lupta in imersiune, Delfinul este dotat cu un complex hidroacustic GAS, compus din şase staţii de ascultare, care pot sesiza zgomotele navelor in regim pasiv pe o rază de 200 de km. In prova, submarinul este dotat cu detectoare de mine şi mai are un sistem de supraveghere a regimului de funcţionare a elicei. Prin aceste sisteme, calculatorul de bord BIUS poate supraveghea şi urmări ţintele submerse in regim activ (impuls-ecran) la distanţe de până la 80 de km.

Dispun
ând de un complex automatizat de lansare torpile calibru 533,4, compus din şase tuburi, submarinul poate lansa de la bord şapte tipuri de torpile, printre care şi torpile teleghidate prin fir tip Tiger fish, dar şi torpile de viteză cu oxigen. Mai mult, Delfinul poate lansa 18 torpile în 6,4 minute şi mai poate lua la bord 24 de mine speciale, datorită unui sistem de lansare a ţintelor false şi a unui complex de rachete antiaeriene IGLA 1.

 

Dincolo de faptul că este singurul submarin românesc, Delfinul mai este şi singurul submarin românesc care a făcut o torpilare reuşită în condiţii de război, scufundând cargoul rus "Uraleţ". Deoarece a fost o navă deosebit de periculoasă pentru ruşi în Al Doilea Război Mondial, din cauza ei au fost ţinute în alertă patru escadrile ale Aviaţiei Antisubmarine şi de Observaţie ale Flotei a 5-a Aeriene Sovietice, dislocate în Marea Neagră.

Din anul 1985 şi până în 1996, Delfinul a fost destul de activ, cu misiuni în aproape fiecare lună, ieşind în larg câte 15 zile, fie pentru a cerceta/ patrula, fie pentru a face teste de tragere. În plus, în timpul acestor misiuni, se "camufla" atât de bine, încât avioanele americane specializate nu puteau depista submarinul scufundat, spre surprinderea comisiei americane.


În prezent, submarinul se află în conservare şi are nevoie de fonduri importante pentru a-și porni din nou motoarele. Mai exact, peste 20 de milioane de dolari costă șansa Delfinului de a cerceta din nou adâncurile și a păzi apele teritoriale românești.

 

 

 

Irina B.

sursa foto: semperfidelis.ro

 

 

Publicat in: noiembrie 2013
Etichete pentru acest articol: ambarcatiuni, Delfinul, inedit, nava, submarin
Inapoi la categoria «« Ambarcatiuni

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement