Cum să îți alegi GPS-ul maritim

Home « Ambarcatiuni « Inedit

Tehnologia de astăzi ne permite să aflăm cel mai scurt sau cel mai lung traseu, cât de economică este alegerea noastră, variante de acces până la o anumită locație și chiar atracții turistice. Acest lucru nu se întâmplă numai în cazul mașinilor dotate cu GPS, ci și al bărcilor: sistemele de radiocomunicație au avansat atât de mult încât poți confunda ușor un computer performant cu un astfel de sistem. Noi vă prezentăm câteva din noutățile etalate la Salonul Nautic Internațional București (SNIB).

În România, Navtron este unul din principalii furnizori în domeniul echipamentelor electrice navale, iar oferta lor cuprinde serviciile necesare de instalare, punerea în funcțiune, mentenanță și reparațiile pentru echipamentele de bord. Astfel, dacă vă interesează producători ca Simrad, Lowrance, B&G, JRC, Koden Electronics, VDO Marine, Sailor, Ocean Signal, McMurdo, ACR Electronics, Sevenstar Electronics, Epak, Scanstrut, AC Marine, C-Map, Navionics, Euronav, ATN Corporation, îi găsiți pe toți în portofoliul Navtron.

La standul de la SNIB, oferta Navtron cuprindea atât sisteme simple, cât și combinate cu hartă, plotter, radar, sonar sau chiar cu entertainment. Prețurile unor asemenea echipamente pornesc de la 100 de euro pentru cele basic și urcă până la 5.000 de euro, cele mai performante. În periplul nostru la SNIB am mai aflat că printre cele mai căutate sunt sonarele, achiziționate în special de pescari. Și asta pentru că oferă posibilitatea unei hărți subacvatice pe care se pot observa de la bancurile de pești, la epave și alte obstacole de pe fundul apei. Iar specialiștii publicației depescuit.ro oferă chiar mai multe detalii despre caracteristicile unui sonar. Aceștia susțin că există patru elemente care determină capacitatea unui sonar: puterea transmițătorului, eficiența transductorului, sensibilitatea receptorului și dotările display-ului. În plus, randamentul puterii transmițătorului care se numește “peak-to-peak” și se definește ca oscilația totală a voltajului curentului alternativ, exprimată în watti. Noi vă putem spune că pentru apele tulburi și mai adânci, aveți nevoie de o putere mai mare.

În ceea ce privește transductorul, acesta are trei caracteristici principale de care trebuie ținut cont atunci când este ales: frecvența de operare, unghiul conului de scanare și tipul de instalare. Pe scurt, vă spunem că acesta funcționează ca o antenă care trimite semnale prin unde sonore și recepționează ecourile de răspuns. Echipamentul se montează pe chilă, înăuntru carenei, cum este în cazul bărcilor mici din fibră de sticlă sau pe oglinda bărcii, printr-un sistem de montare special.Name

Unghiul semnalului se alege în funcție de tipul de pescuit practicat. Trebuie să țineți cont și de faptul că mărimea unghiului influențează sensibilitatea sonarului în ape adânci, dar va oferi un câmp de vedere mai larg în ape mici și o vedere de ansamblu mai concludentă. Un con cât mai mare și frecvența singulară este de preferat pentru pescuitul în lacuri cu apă dulce și adâncime medie. Pentru lacuri cu adâncime mai mare sau pentru ape sărate, se recomandă un transductor cu frecvență dublă.

Am mai aflat și împărtășim și cu dumneavoastră că display-ul este cel mai important aspect în alegerea unui detector de pești. Monocrom sau color, în funcție de contrast și finețea detaliilor sunt furnizate caracteristicile care vor impacta asupra posibilității de a discerne răspunsul la semnalul emis de sonar. Rezoluția display-ului contează foarte mult și cu cât dispune de mai mulți pixeli, cu atât vor putea fi prezentate linii și curbe mai fine precum și diferențe subtile de structură.

Cele mai multe sonare operează la frecvență joasă (50kHz) sau la frecvență înaltă (192kHz sau 200 kHz). Apa are capacitatea naturală de a absorbi mai ușor semnalele de frecvență mai înaltă decât pe cele de frecvență joasă astfel că sonarele de 50kHz penetrează la adâncimi mai mari; în schimb, ele au un unghi al semnalului mare și redau imagini cu definiție scăzută și separare redusă a țintelor. De asemenea, sunt mai susceptibile la zgomote și distorsiuni. Sonarele de frecvență înaltă, între 192 și 200, sunt foarte eficiente la adâncimi mici, au un unghi al semnalului îngust și produc imagini cu definiție și separare superioare. Aceste frecvențe sunt mai puțin susceptibile la zgomote și distorsiuni.
Apele adânci și sărate necesită utilizarea unui transductor de 50kHz sau a unuia cu dublă frecvență, care să poată fi comutat între 200kHz și 50kHz.

Echipa Nautica consideră că alegerea unui astfel de sistem de radiotelecomunicație, indiferent dacă este pentru pescuit sau pentru navigație, necesită o perioadă de învățare a aparatului, dar cu puțină răbdare, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Sursa foto: simrad.com

Autor: Oana Vasiliu

Publicat in: martie 2012
Etichete pentru acest articol: barca, GPS, snib, navtron
Inapoi la categoria «« Ambarcatiuni

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement