Campanie națională de promovarea sportului cu vele

Home « Ambarcatiuni « Cu vele

În sfârșit vedem puțină acțiune în organizarea sporturilor din România! Clubul Nautic Român este pe aripile...velelor! Asta pentru că a lansat o campanie națională pentru promovarea sportului cu vele. O campanie inedită și organizată pe plan mioritic, în stil internațional, cu facilități și atracții turistice impresionante. Știu, după o amorțeală îndelungată, e greu de crezut că acțiunile ar putea duce la mobilizări rapide. Însă, iată că se întâmplă! Autoritățile au reușit să atragă vara aceasta sute sau poate chiar mii de oameni în punctele cheie ale turismului sportiv din România. Și când spun asta nu mă refer doar la Delta Dunării, ci și la școli și baze sportive din Techiorghiol.

Vorbim despre locuri special amenajate pentru spectatori și activități nautice, care s-au desfășurat întreaga vară atât în Delta Dunării cât și în Baza Nautică din Techirghiol. Iar dacă marea majoritate dintre pasionații sportului cu vele știu doar competițiile lansate pe lac în acest domeniu, noi am aflat și despre tabere tematice sportive și cursuri pentru obținerea brevetul de skiper. Acțiuni care se desfășoară și la ora actuală și care se vor organiza chiar și în lunile de toamnă și iarnă!

Popularizare prin implicare

Ideea unei astfel de campanii a apărut anul trecut, iar efectele au început să se simtă din plin abia vara aceasta, când a fost inaugurat primul primul agrement nautic de pe Lacul Techirghiol. O inaugurare cu mare fast, la care au participat zeci de sportivi și care a fost promovat intens în media de specialitate. Ei bine, iată că după o asemenea reușită, spiritul competitiv nautic a fost scos la suprafață, iar sutele de oameni s-au strâns cu mic cu mare să asiste la evenimentele organizate. Și nu numai! După această reușită, posibilă prin implicarea autorităților, și-au făcut apariția și organizatorii internaționali. Astfel că am ajuns ca anul acesta să organizăm noi celebra competiție mondială de pescuit sportiv de crab WorldCarp (între 27-30 septembrie).

Mai mult, campania națională de promovarea sportului cu vele și ofertele gândite de Clubul Nautic Român au început să atragă tot mai mulți tineri către practicarea sportului nautic. Astfel că, toată vara, taberele tematice pentru instruirea copiilor în yachting, wind-surfing, kaiac-canoe şi pescuit sportiv au fost pline. Deși Clubul Nautic Român anunța anul trecut că această campanie de promovare va da roade pe termen mediu, iată că efectele s-au simțit încă de la lansarea ei.

Sport și pentru persoane cu dizabilități

Și, odată cu programul, persoanele cu disabilități nu vor mai fi marginalizați din punct de vedere sportiv. Clubul Nautic Român are de gând să alinieze facilitățile la rang european, creând condiții pentru programe de incluziune socială, prin sport, a oamenilor defavorizați și a celor cu dizabilităţi fizice şi handicap neuro-motor. Proiectul se va realiza cu ajutorul unui parteneriat cu instituţiile de asistenţă socială şi ocrotire. În cadrul acestora se vor înființa şcoli de navigaţie cu vele, unde copii și tinerii aflați în situații defavorabile vor putea beneficia de pregătiri teoretice și practice pe apă.

Astfel cel mai tânăr skipper pentru yachturile de croazieră ar putea avea 16 ani. Este vorba despre un certificat profesional valabil în toată lumea. Cât despre persoanele cu dizabilităţi fizice şi/sau neuro-motorii se urmărește crearea unor facilități speciale pentru recuperare fizică și practicarea sportului cu vele. Un proiect care, potrivit Clubului Nautic Român, se va desfășura în colaborare cu instituţiile sanatoriale de recuperare de pe litoralul românesc. Proiecte ce vor avea urmări benefice atât la nivel personal, fiecărei persoane, cât și la nivel național prin promovarea sportului cu vele și, implicit, a turismului românesc.

Gina Rotaru

Publicat in: septembrie 2012
Inapoi la categoria «« Ambarcatiuni

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului nauticamagazine

Advertisement